RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Pașcani: Taximetrist amendat cu 500 de lei pentru că a refuzat o cursă

Un taximetrist din Pașcani a fost amendat de Poliția Locală pentru că a refuzat o cursă. Clientul era o persoană cu handicap, și care avea un câine însoțitor.

În data de 15.08.2021,numitul B.M., în calitate de conducător taxi , a refuzat un client cu handicap și care avea câine însoțitor. Conform Legii 38/2003, a fost sanctionat contravențional cu 500 lei amendă”, conform unui anunț postat de Poliția Locală Pașcani, pe pagina sa de facebook.

Pe rețelele de socializare au apărut de multe ori postări legate de firmele de taximetrie din Pașcani. Principalele nemulțumiri ale locuitorilor din municipiu ar fi  că mulți dintre șoferi refuză curse dacă locația indicată de client este prea aproape, iar cursa ar costa puțin.

Una dintre principalele obligații pe care le au taximetriștii este„să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localității și să respecte solicitările legale ale acestuia”. Asta potrivit legii taximetriei nr. 38/2002 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Pentru acest refuz, el poate fi amendat de autorități, conform legii, cu o amendă între 100 și 500 de lei.

  

Un alt motiv ar fi că noaptea se găsesc mai greu mașini taxi pentru a efectua curse. Menționăm că în Pașcani sunt peste 120 de autorizații taxi eliberate de administrația locală.

Related posts

Stare de alertă în România! Un deținut în vârstă de 37 de ani a evadat din penitenciar

Redacția

Polițiștii din Târgu Frumos au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei

Redacția

Bărbat în stare gravă după ce a fost accidentat la Moțca

Răzvan Grecu
Încarcă...