RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Răzvan Grecu

Pantazi a încetat să mai fie om, a devenit ticălos!

Primarul Dumitru Pantazi a devenit un ticălos! E o afirmație dură, dar susținută de cinismul arătat de edilul șef în ultimele 6 luni pe tema crizei termoficării din municipiu. Omenia și compasiunea față de cei nevoiași au dispărut sau, poate, nu au existat niciodată pentru Dumitru Pantazi. În schimb, ticăloșia pare să-i fie companionul de nădejdie cu care se consultă, atunci când ia decizii ce ar putea ajuta pe cei în nevoie.

În luna martie, primarul Dumitru Pantazi le-a solicitat aleșilor locali să aprobe montare de centrale termice la instituțiile de învățământ din municipiu și implicit debranșarea acestora de la RAGCL. Tot atunci s-a aprobat și intrarea în insolvență a regiei de termoficare. Aceste decizii au însemnat închiderea sistemului centralizat de termoficare. Toți cei din conducerea municipiului știau acest lucru, însă primarul Dumitru Pantazi a negat evidența până în septembrie.

  

Multă vreme m-am tot întrebat de ce Pantazi nu a spus răspicat celor aproximativ 2.300 de familii de pășcăneni, rămase în sistemul termoficat, că RAGCL nu va mai furniza agent termic în sezonul rece din 2019-2020. M-am întrebat de ce a venit abia la finalul lunii septembrie cu proiectul de hotărâre privind ajutorul financiar pentru montarea centralelor. Apoi am citit documentul și m-am prins. Conform acestuia ajutoarele financiare se vor acorda, doar celor care își montează centrale termice după 1 octombrie!

Aici e una dintre explicații privind lipsa unui anunț oficial al Primăriei privind închiderea serviciului termoficare. Dacă anunțul se făcea în luna martie, ajutoarele financiare trebuiau să fie acordate și familiilor care și-a montat centrale termice începând cu 1 aprilie 2019. Printr-un calcul de un cinism înfiorător, Pantazi a întârziat să facă acest anunț, pentru ca municipalitatea să dea cât mai puține ajutoare financiar, având în vedere faptul că până acum și-au montat centrale termice aproximativ 400 de familii din cele 2.300 branșate la RAGCL.

O altă explicație este aceea că primarul Dumitru Pantazi a așteptat, tot cinic, ca mai întâi Guvernul să majoreze pensiile la 1 septembrie, astfel încât să fie cât mai puține familii care să se încadreze sub pragul de 1.263 de lei pe membru de familie, pentru a beneficia de ajutorul financiar pentru montarea unei centrale.

Și o mică notă pe final: ajutoarele financiare se vor acorda cel mai devreme la finalul lunii octombrie, iar racordul și începerea furnizării gazului metan durează în jur de două luni, astfel că centralele subvenționate de Primărie vor funcționa abia la mijlocul lunii decembrie.

Dar când ești ticălos și ai un plan, te ții de el, nu te împiedici de astfel de amănunte!

Related posts

Actualitatea TV este alături de pășcăneni şi mediul de afaceri în lupta cu ApaVital Iași

Răzvan Grecu

Politică? Nu, disperare!

Răzvan Grecu

Cojocaru îmi pune vorbe în gură, doar ca să mă scoată vinovat de gafa de la Bit TV!

Răzvan Grecu
Încarcă...