RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

ONG-urile din Pașcani pot depune proiecte pentru finanțarea lor din bugetul local

Organizațiile Non Guvernamentale care activează în Pașcani pot depune proiecte în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile de la bugetul local pe următoarele domenii: cultură, sport, tineret și educație, protecția mediului, social și culte religioase.

Anunțul a fost făcut astăzi de viceprimarul Cristian Rățoi în cadrul conferinței de presă săptămânale.

„S-a făcut anunțul și s-a publicat. Urmează să se depună proiectele, vor fi analizate și vom vedea ce sume vor fi repartizate și care proiecte vor câștiga”, a declarat Crisitan Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani.

Finanţările se acordă în conformitate cu  H. C. L. nr. 35 din 11.02.2022 a bugetului local, precum și a H. C. L. 44 din 28.02.2022, privind aprobarea programului anual de finanțare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Pașcani, alocate pentru susținerea unor activități nonprofit de interes local, pentru anul 2022, pentru domeniile: culturale, sportive, tineret și educație, protecția mediului și sociale – în valoare de 100.000 lei și pentru domeniul culte religioase – în valoare de 200.000 lei.

  

Informaţiile privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în Ghidurile de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale Municipiului Paşcani, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes local – aprobate prin H. C. L. nr. 214 din 23.12.2021.

Documentația de solicitare a finanțării prevăzută în Ghidul solicitantului se va depune  în dosar cu șină, precum și electronic (CD) într-un singur exemplar, în plic sigilat  la registratura Primăriei Municipiului Pașcani, Str. Ştefan cel Mare, nr. 16.

Perioada de depunere a proiectelor 15 aprilie 2022, ora 08.00– 17 mai 2022, ora 16.00.Data limită de depunerea propunerilor proiectelor este de 17 mai 2022, ora 16.00.

Evaluarea şi selecţia dosarelor depuse se va efectua de către Comisia de analiză şi selecţie a proiectelor în data de 18 mai 2022, ora 8.00, până în data de 20 mai 2022, ora 13.00.

Related posts

Ultima ordonanță militară emisă obligă Primăria să salubrizeze și dezinfecteze subsolurile de bloc! Proiect similar depus de PNL a fost considerat nelegal de șefii municipalității!

Răzvan Grecu

Treptele viitoarei Catedrale încurcă amenajarea piațetei de lângă Primărie

Răzvan Grecu

Programul de activități culturale si educative care se vor organiza la nivelul Municipiului Pașcani pâna la finele anului 2023.

Carmen Bălăceanu
Încarcă...