RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Olanda susține aderarea României la spațiul Schengen. Aurescu, întrevedere cu omologul din Țările de Jos

Vicepremierul Olandei, Wopke Bastiaan Hoekstra, a reiterat sprijinul Țărilor de Jos în privința aderării României la spațiul Schengen. Afirmația a fost făcută în timpul unei întrevederi bilaterale dintre Bogdan Aurescu și omologul său olandez, la Sibiu.

Aurescu s-a întâlnit cu omologul olandez FOTO: Mediafax

Aurescu s-a întâlnit cu omologul olandez FOTO: Mediafax

Cei doi diplomați au discutat în mod prioritar subiectul aderării României la spațiul Schengen și demersurile în curs pentru avansarea acestui dosar. 

  

„Ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit omologului olandez pentru poziția de susținere a Regatului Țărilor de Jos în favoarea României și a reiterat că aderarea României va contribui la consolidarea securității întregii UE și va conferi credibilitate Uniunii. La rândul său, ministrul Hoekstra a reiterat susținerea activă a Țărilor de Jos pentru aderarea României, care este pregătită pentru aderare”, se arată într-un comunicat al MAE.

Bogdan Aurescu a subliniat deschiderea României de a lucra alături de partenerii europeni pentru găsirea unor soluții eficiente la problema migrației ilegale. În replică, ministrul olandez a exprimat aprecierea pentru poziția României și pentru modul corect în care aplică regulamentul Dublin.

„Cei doi miniștri au convenit să coopereze strâns pe subiectul soluțiilor la nivel european privind gestionarea mai eficientă a problemei migrației ilegale,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cât de nesănătos mănâncă, de fapt, studenții?

Redacția

Un nou sondaj pentru Primăria Capitalei îl plasează pe Cătălin Drulă pe locul patru

Redacția

Champions League: RB Salzburg vs Sevilla – Grupa în care se poate întâmpla orice

Redacția
Încarcă...