RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

O clipă de neatenție era să-l coste vederea pe un tânăr din Pașcani! Bărbatul a vrut să testeze o petardă dar obiectul i-a explodat în față: „A ajuns la spital cu leziuni grave”

O clipă de neatenție era să-l coste vederea pe un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Pașcani. Bărbatul a vrut să testeze o petardă, dar obiectul i-a explodat în față. Astfel, a suferit leziuni grave, palpebrale, conjunctivale și corneene, și a fost internat în cadrul Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

O clipă de neatenție era să-l coste vederea pe un tânăr din Pașcani: „Avea o cutie cu petarde și a vrut să aprindă una”

Tânărul în vârstă de 33 de ani s-a accidentat în urmă cu patru zile, când a încercat să testeze petardele pe care le cumpărase recent.

„Avem deja pacienți care au fost răniți de petarde. Primul pacient rănit de petarde a ajuns la spital în urmă cu trei zile. A cumpărat o cutie cu mai multe petarde și a vrut să le testeze. Avea o cutie cu petarde și a vrut să aprindă una, dar în loc să se aprindă cea din colț, s-a aprins alta și i-a intrat în ochi. Trebuie să atenționați oamenii să aibă grijă la cum folosesc aceste obiecte explozive. Pacientul este un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Pașcani, care a vrut să vadă dacă merg petardele. A ajuns la spital cu leziuni grave, palpebrale, conjunctivale și corneene. În cazul acestui pacient, corneea s-a refăcut, dar are o leziune la nivelul conjunctivei, cu o subțiere foarte mare și, bineînțeles, i-a întrerupt activitatea, că tot îmi spunea că vrea să meargă acasă, că are treabă”, a declarat prof. dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

  

Continuare BZI.ro

Related posts

Primarul Dumitru Pantazi poate să vină la muncă! Ordonanța militară numărul 3 a fost publicată! (DOC)

Răzvan Grecu

Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu”: Spectacol folcloric live, de Dragobete

Redacția

Vești bune de la bazinul de înot din Pașcani! Iată ultimele noutăți (VIDEO)

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...