NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

“Nu este normal ca angajaţii din restaurante să nu fie măcar testaţi”

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că nu este normal să existe angajaţi ai restaurantelor care să nu fie vaccinaţi, “o soluţie de bun-simţ” fiind ca patronii să se asigure că aceştia sunt măcar testaţi şi a subliniat că soluţia privind reglementarea raportului de muncă prin certificatul verde poate fi adoptată numai prin lege în Parlament. Agerpres transmite că Raed Arafat a fost întrebat dacă i se pare normal ca accesul într-un restaurant să fie permis doar celor cu certificatul verde, în vreme ce în acea unitate există angajaţi care nu sunt vaccinaţi şi nu li se cere nimic.

 “Nu este normal, vă dau dreptate, numai că sunt două chestii care reglementează, una este problema pe care o reglementăm pe acces, pe problemă de sănătate publică, cealaltă este pe raportul de muncă. Şi problema cu angajaţii are două soluţii, soluţia bunului-simţ, care înseamnă ca patronul restaurantului să se asigure că angajaţii lui cel puţin sunt testaţi şi a doua soluţie este soluţia prin lege care să impună aceste reguli, dar numai prin lege şi prin adoptare la Parlament, nu prin hotărâri de guvern sau alte modalităţi care implementează măsurile de sănătate publică generală. Deci, problema raportului de muncă nu putem să o afectăm decât dacă va veni o lege care să aprobe acest lucru”, a precizat Raed Arafat. 

radio romania

  
Advertisements

Related posts

Cerere a sindicatelor din sănătate: orele suplimentare să se calculeze la pensie!

Redacția

Nelu Tătaru, precizări despre vaccinarea anti COVID-19: „Armata va fi implicată!“

Redacția

Mulți concurenți, puțini admiși. Rezultatele finale pentru posturile scoase la concurs de Spitalul Municipal Pașcani

Oana Cordoneanu
Încarcă...