RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ninsori, polei și vânt puternic în Moldova. Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea cu 10 grade

Este iarnă în toată regula în Moldova. Meteorologii au emis o informare de ninsori, polei şi vânt puternic.

Informarea meteorologilor de ninsoare, polei şi vânt este valabilă pentru Moldova şi zona montană a ţării. Chiar dacă avertizarea a expirat în această dimineaţă la ora 10.00, în următoarele zile, temperaturile vor scădea cu aproximativ 10 grade Celsius şi vor fi precipitaţii mixte în aproape toată ţara.

Soarele este scump la vedere, aşa că la finalul acestei săptămâni sunt aşteptate atât ninsori, cât şi ger, urmând să avem primul weekend cu zăpadă la munte. În multe zone din ţară, prima zăpadă a căzut deja.

  

A nins toată noaptea în Buzău. În doar câteva ore, stratul de zăpadă a atins opt centimetri. Din cauza temperaturilor scăzute, multe dintre drumuri au fost acoperite de polei.

Advertisements

Probleme au fost şi în judeţul Vaslui, unde din cauza gheţii 13 stâlpi de înaltă tensiune au fost doborâţi.

Ridicarea noilor stâlpi a fost dificilă, pentru că zona în care s-a produs avaria se află în câmp deschis, la aproape cinci kilometri de cea mai apropiată localitate.

În timp ce echipele companiei de electricitate lucrau la refacerea rețelei, oamenii din cele 12 sate și-au petrecut a doua noapte la lumina lumânării. 

Advertisements

sursa stirile digi24

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Știri de la cititori: Pașcaniul “gospodarului” Pantazi după 3 ani de mandat

Marius Parteni

Prefectul județului Iași va ține săptămâna viitoare primele audiențe la Pașcani

Teona Gherasim

Proiect amânat! Tarifele propuse pentru închirierea spaţiilor din incinta Casei de Cultură nu vor fi aplicate

Ema Roman
Încarcă...