RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Nelu Tătaru cere reevaluarea cazului asistentei din Botoșani care a murit după ce a fost declarată vindecată de COVID-19

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a cerut reevaluarea cazului asistentei din Botoșani care a fost inițial inclusă pe lista pacienților decedați de COVID-19 și apoi scoasă din bilanț, pentru că avea două teste negative.

Din primele informații, chiar dacă există două teste negative efectuate la interval de 24 de ore, totuși persoana a suferit leziuni grave în urma infectării, iar acestea care au cauzat decesul, potrivit ministrului, care a solicitat clarificări de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Anunțul vine după ce, ieri, INSP a anunțat rectificarea decesului 1178. Este vorba depre asistenta medicală de la Botoșani, care a îngrijit pacienți bolnavi de COVID-19 și care a murit deși nu avea alte afecțiuni cunoscute. Rectificarea a fost făcută după ce DSP Botoșani a descoperit, la o zi de la moartea femeii, un al doilea test negativ, motiv pentru care decesul nu se mai încadrează în definiția de caz COVID-19.

Femeia avea 46 de ani și lucra la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani. În urmă cu câteva săptâmâni, s-a infectat. Pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutățit, asistenta a fost transferată la Iași și internată pe secția Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase. În ciuda eforturilor medicilor, asistenta a decedat.

  

DIGI24

Related posts

VIDEO Regele Charles al III-lea a glumit pe seama “degetelor cârnăciori” într-un documentar despre încoronarea sa

Redacția

Armata israeliană încetează timp de trei ore bambardamentele pentru a permite evacuarea palestinienilor

Redacția

Ce se întâmplă cu candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei. Purtătorul de cuvânt al PSD: Există un deficit de imagine

Redacția
Încarcă...