
Achiziționate deja de administrația locală, cișmelele din municipiul Pașcani nu vor fi instalate pe străzi în viitorul apropiat. Răspunsul a venit după ce consilierul local Sorin Olariu l-a întrebat pe primarul Marius Pintilie, în cadrul recentei ședințe de Consiliu Local, ce s-a mai făcut cu montajul cișmelelor achiziționate, având în vedere că se apropie vara. Deși sezonul cald se apropie, reprezentanții primăriei au anunțat astfel că prioritățile actuale ale municipalității sunt cu totul altele.
Motivul principal al amânării este volumul mare de muncă și timpul limitat alocat proiectelor majore de dezvoltare, în special a celor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, capacitatea de lucru a administrației este concentrată pe implementarea acestor investiții importante.
„Când o să avem timp o să facem și cișmelele. Deocamdată ne concentrăm să finalizăm PNRR-urile. Dacă mă gândesc așa la PNRR-uri și la cișmele, rămân la PNRR-uri”, a explicat primarul Marius Pintilie.
Deși a dat asigurări că se depun eforturi pentru acoperirea tuturor nevoilor orașului, edilul a menționat că este foarte puțin probabil ca montajul dispozitivelor de apă potabilă să fie realizat pe parcursul acestui an.


