NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Mai mulți muncitori pentru măturatul stradal. O parte din consilieri se opun!

Directorul interimar de la CLP Ecoserv SRL propune Consiliului Local o nouă organigramă a societății. Aceasta va fi discutată în ședința ce va avea loc marți, 31 august 2021, de la orele 10.00.

Dumitru Chiuariu, directorul interimar, împreună cu reprezentanții instituției au reorganizat posturile din organigramă, astfel încât să crească numărul muncitorilor care se ocupă de curățenia din municipiu. CLP Ecoserv SRL vrea să angajeze până la zece măturători stradali, după cum a explicat managerul interimar.

Vrem să avem cât mai mulți oameni la curățenia orașului!”, a subliniat Dumitru Chiuariu, director interimar al CLP Ecoserv SRL. În acest sens s-a renunțat la o serie de funcții din rândul personalului neproductiv, pentru a fi mărit cel direct productiv.

În organigrama societății figurează 64 de angajați, dar acum societatea are doar 52 de persoane. Forma noii organigrame nu este pe placul consilierilor PSD, PMP dar și a viceprimarului Cristian Rățoi. Vorbim de cei care fac parte din comisiile economic și juridic. Voturile acestora au fost împotriva actualei forme a organigramei.

  

CLP Ecoserv SRL mai are câteva proiecte pe ordinea de zi a ședinței de mâine. Este vorba despre majorarea cu 10% a tarifelor pentru curățenia din municipiu. Acest lucru este necesar din cauza creșterilor salariale operate de fosta conducere înainte de a fi schimbată, a includerii bonurilor de masă și creșterii carburantului.

Noile tarife pentru serviciul de deszăpezire, bugetul și lista de achiziții, precum și garantarea prezenței la licitația privind achiziția a două autobuze second hand. Toate au primit vot nefavorabil din partea consilierilor din opoziție și a viceprimarului Rățoi.    

Advertisements

Related posts

Combaterea cerșetoriei și mai mulți polițiști pe stradă, asta cer aleșii locali

Marius Parteni

Cât îi ia primarului să cumpere trei utilaje pentru gospodărirea orașului? 2 ani!

Marius Parteni

Zuzan admite că Zanet este în conflict de interese.”De săptămâna viitoare își face bagajele și pleacă la firmă”, spune secretarul

Răzvan Grecu
Încarcă...