NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Mitropolia Moldovei, amendă de 10.000 de euro din cauza neregulilor privind securitatea. Un centru expoziţional şi 12 biserici, declarate ilegale de ISU


Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au primit o amendă de 50.000 de lei după ce pompierii au descoperit că principalul lor centru de organizare a evenimentelor, Centrul Providenţa, nu deţine autorizaţie de funcţionare.

Una dintre cele mai mari clădiri destinate organizării de evenimente din Iaşi nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu. Centrul Expoziţional „Providenţa”, aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar reprezentanţii acestei instituţii au fost amendaţi de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă cu 50.000 de lei, potrivit unui răspuns oficial furnizat corespondentului „Adevărul”. Reprezentanţii Mitropoliei spun însă că amenda a fost de doar 20.000 de lei, şi că au plătit-o pe jumătate, în primele 48 de ore. „A venit, într-adevăr, un control în urma căruia s-au constatat câteva aspecte care ar trebui îndreptate din punct de vedere al securităţii la incendiu. Printre neregulile descoperite a fost faptul că vopseaua care acoperă structura metalică nu este ignifugă sau că în anumite săli sunt ornamente din diverse materiale textile. Am luat amendă de 20.000 de lei, am plătit 10.000 de lei. Căutăm să reglementăm cele sesizate”, ne-a precizat Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Potrivit scriptelor pompierilor, în judeţul Iaşi funcţionează 687 de şcoli şi grădiniţe. Nu mai puţin de 483 au clădiri mai vechi de 1990 şi se încadrează în situaţia menţionată. Din restul, respectiv cele construite sau modernizate după această dată, 58 nu au autorizaţie iar 146 sunt în regulă din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte bisericile, în judeţul Iaşi există 501 de lăcaşuri de cult. 12, nenominalizate de pompieri, nu au autorizaţie privind securitatea la incendiu, şase dintre acestea fiind din mediul urban.

sursa www.adevarul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Pensionari găsiţi în comă, în locuri diferite, din cauza frigului nocturn din ultimele zile: aveau 26 de grade

Redacția

Sudori cu diplomă de facultate

Redacția

Bursa Locurilor de Muncă pentru șomerii pășcăneni

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site