Un minor din Pașcani a vrut să se îmbogățească prin metode neortodoxe. Tânărul în vârstă de 17 ani comercializa țigări de contrabandă în comuna Tătăruși. Cele 300 de țigarete au ajuns pe mâna polițiștilor care au intrat pe fir.

La data de 28 ianuarie anul curent, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Pașcani au depistat pe drumul public, din comuna Tătăruși un tânăr, din municipiul Pașcani care transporta într-o pungă 300 de țigarete. Produsele au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.


