RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Medici online, gratis. Două proiecte importante vor demara la Iaşi: un centru judeţean de informare şi o reţea de telemedicină

Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi şi-au luat angajamentul de a sprijini implementarea a două proiecte majore de politici sociale şi de sănătate la nivelul judeţului, dezvoltate într-un proiect european implementat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), Asociaţia Copilul Meu Inima Mea, în parteneriat cu autorităţile locale. 

Este vorba despre un centru judeţean de informare despre sănătate, InfoSAN, şi o reţea de centre de telemedicină pentru categoriile vulnerabile, TeleMedicIS. Propuneri de politici publice la nivel local au fost realizate în cadrul proiectului „Dezvoltarea de politici sociale şi de sănătate în judeţul Iaşi” şi au fost identificate după ce, timp de un an de zile, în cadrul proiectului au fost organizate două sesiuni de formare cu 70 de participanţi şi a fost formată o reţea din reprezentanţii autorităţilor locale, ONG, sindicatelor şi asociaţiilor profesionale. A fost elaborat inclusiv un ghid de redactare şi promovare a politicilor publice, iar toţi ieşenii pot consulta pe www.social-sănătate.ro cum arată cele două propuneri şi ghidul realizat în proiect. 

„În urma discuţiilor repetate cu membrii reţelei, două idei s-au regăsit de cele mai multe ori ca nevoi ale cetăţenilor din judeţul Iaşi: accesul la servicii de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile şi nevoia de informare mai ales în ceea ce priveşte prevenţia şi screeningul. Pentru fundamentarea nevoii unui centru de informare despre sănătate, s-a aplicat online un chestionar la care au răspuns 92 de locuitori din judeţul Iaşi. 91 din 92 de respondenti au auzit de programe de screening. Un procent de 98% dintre respondenţi au considerat că ar fi util un centru de informare, unde să afle informaţii despre toate programele de screening derulate”, au precizat reprezentanţii COPAC

Referitor la scopul programului de screening, respondenţii au identificat 4 probleme ce pot fi rezolvate: detectarea stării de preboală la cei care nu au niciun simtom (74%), detectarea bolilor la cei care au deja simptome (11%), reducerea riscului de îmbolnăvire (10%) şi creşterea accesului populaţiei la testare (5%). 

  

Unul dintre proiectele pe care s-au angajat autorităţile locale să-l sprijine vizează organizarea unui Centru de informare judeţean pentru sănătate, care să aibă ca scop informarea cetăţenilor, în special a categoriilor vulnerabile, cu privire la accesul la serviciile de sănătate. În special la cele de screening periodic. 

Cel de-al doilea impune realizarea unei reţele de centre de telemedicină pentru categoriile vulnerabile, ajutându-i pe aceştia să vorbească mai rapid cu un specialist, de la distanţă şi mai des, de fiecare dată când au o problemă de sănătate. 

continuare pe ziaruldeiasi.ro

Related posts

Trei medici noi întregesc echipa Policlinicii din zona vale a Spitalului CF

Marius Parteni

Pot fi consumate produsele după data lor de expirare? Dar dacă le congelăm sau le folosim în preparate gătite?

Redacția

Bilanțul infecțiilor cu noul coronavirus ajunge la 13.837. La ATI sunt 244 de pacienți

Redacția
Încarcă...