NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Măturători cu facultate. Pentru că nu-și găsesc de lucru, absolvenții de facultate acceptă și posturi la salubrizare

Zeci de tineri proaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţilor se află în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă. Situaţia este deja binecunoscută la toate nivelele de decizie însă ce este mai trist, este că respectivii absolvenţi au accepta bucuroşi un job la societatea de salubrizare a oraşului.

 

Mai ales că un lucrător pe partea de curăţenie stradală poate ajunge la un venit lunar brut de aproape 1.400 de lei. De la începutul anului şi până în luna prezentă, sute de solicitări de angajare au fost înregistrate la secretariatul Urban Serv.

  

 „Nu avem posturi vacante dar eu cred că toţi cei care au depus cereri au încercat nu numai la Urban Serv ci la mai multe societăţi dar la nivel de Urban Serv începând de la 1 ianuarie până la 25 septembrie sunt peste 200 de cereri de angajare”, a declarat Simion Drelciuc, director general Urban Serv, citat de Botoșăneanul.

 Solicitările sunt pentru diverse posturi din cadrul societăţii, începând de la lucrător la salubrizare sau compactoare, adică persoanele care încarcă containere cu deşeuri până la funcţii la pieţele administrate de Urban Serv.

Advertisements

 „Sunt cereri în care se specifică dincolo de studii, dincolo de pregătire sau calificare, un loc de muncă, fără a se preciza o anumită meserie. Sunt şi persoane cu studii superioare care au depus CV-uri şi cereri de angajare. Îmi pare rău că în momentul acesta nu avem posibilitatea să facem angajări, sper că dacă o să putem să ne dezvoltăm activitatea prin câştigarea unei zone din judeţ în cadrul master-planului să apară posibilitatea angajării unor oameni”, a mai spus directorul societăţii de salubrizare.

 Şeful unităţii a mai declarat că pe anumite perioade din an au mai fost posibile o serie de angajări pe perioadă determinată când au fost încadraţi pe posturi din organigramă tineri din municipiu. „Am avut nişte tineri de 24 de ani care dacă aş fi avut posibilitatea să-i menţin, i-aş fi schimbat pe ăştia pe care îi am cu ochii închişi. Cu ochii închişi, pe cuvântul meu. Oameni muncitori, la locul lor, băieţi care cred că au umblat doi sau trei ani după un loc de muncă au muncit exact aşa cum trebuiau să muncească”, a mai spus Simion Drelciuc.

 Acesta a mai spus că din punct de vedere legal nu-şi poate înlocui salariaţii care nu dau randamentul aşteptat cu forţă de muncă tânără dat fiind faptul că, cei dintâi se adresează instanţei şi-şi recâştigă posturile şi salariile aferente, la bară.

Advertisements

 (Sursa: botosaneanul.ro)

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements
Advertisements

Related posts

Gafă la televiziunea publică din Franța: Hartă cu Ucraina care se învecinează cu Bulgaria, în loc de România

Redacția

Primă de 1.500 lei pentru absolvenții care își găsesc un loc de muncă

Oana Cordoneanu

Soiuri de seminţe de legume şi hibrizi testaţi de producătorii agricoli din Stolniceni Prăjescu

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site