
Proiectul liberalilor privind reabilitarea pe banii municipalității a subsolurilor de bloc, a stârnit controverse atât în lumea politică, cât și în administrația locală condusă de primarul Dumitru Pantazi. Reprezentanții PMP și ALDE au susținut într-o emisiune televizată că acest proiect este nelegal, deoarece investițiile publice pe proprietatea privată ar fi interzise.
Aceeași opinie a avut-o și municipalitatea, prin unul dintre purtătorii săi de cuvânt, a transmis în media locală că „sursa de finanțare cuprinsă în proiectul de hotărâre și anume bugetul local nu are temei legal, din cauză că subsolurile blocurilor nu sunt în proprietatea publică, ci în cea privată”.
De partea cealaltă, Marius Pintilie, unul dintre semnatarii proiectului a declarat într-o conferință de presă organizată astăzi că proiectul este unul legal. Acesta a exemplificat faptul că în urmă cu câteva luni, tot în Consiliul Local, s-a aprobat un proiect prin care s-a acordat finanțare celor care locuiesc la bloc pentru a-și cumpăra o sursă alternativă de încălzire.
„Am văzut comentarii în spațiul public, din partea altor formațiuni politice, că acest ajutor din partea municipalității ar fi nelegal. Din punctul nostru de vedere, acesta este legal. Acest tip de ajutor se acordă și în alte comunități din România, dar s-a mai întâmplat și la noi în oraș. Considerăm că există legalitate între proiectul nostru și cel propus de primarul Dumitru Pantazi privind acordarea de ajutoare pentru centrale termice. Este tot un ajutor din partea municipalității către cetățeni, cel cu centralele a fost pentru încălzirea proprietăților individuale, acest tip de ajutor propus de noi este dedicat pentru reparații și igienizări în proprietatea comună” , a explicat Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani.
De altfel, în susținerea celor spuse de Marius Pintilie se află câteva exemple din țară, acolo unde primăriile au acordat finanțări de lucrări pe domeniul public. De exemplu, în sectorul 1 din București, consilierii locali au decis în unanimitate ca după anveloparea blocurilor să înlocuiască și lifurile din acele imobile. Un alt exemplu, similar de astă dată cu propunerea liberalilor, este al primăriei Giurgiu care a suportat în totalitate lucrările de igienizare de la subsolurile blocurilor.



