Seniorii României vor primi bani în plus înainte de Sărbători, ca parte a politicilor sociale asumate de Guvernul Ciolacu. În plus, noi calcule arată că de la 1 ianuarie 2025, în baza indexării cu rata inflației și a creșterii salariului mediu brut, veniturile seniorilor României vor crește cu circa 12%.
Pentru a aduce stabilitate financiară pensionarilor, Guvernul a anunțat că aceștia vor primi plățile restante aferente noii legi a pensiilor înainte de sărbători. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a confirmat că peste 90% din deciziile de recalculare au fost deja trimise, iar sumele urmează să fie plătite retroactiv.
Plățile restante, făcute înainte de sărbători
Pentru circa 10% dintre pensionari, în special pentru cei care s-au pensionat recent și pentru care nu s-au finalizat procesele complexe de calculare, ministrul a promis că deciziile restante vor fi soluționate până la sfârșitul anului.
„Banii vor fi primiți toți odată. Adică atunci când vine decizia de recalculare, în următoarea lună primesc toți banii și pe septembrie și pe octombrie, și pe noiembrie sau îi primesc în tranșe. Banii vor primi integral. Obiectivul nostru este să reușim să comunicăm la plată cât mai curând toate aceste recalculări, astfel încât pensionarii să-i primească cel mai târziu în luna decembrie”, a punctat Simona Bucura-Oprescu.
Indexare de 12% pentru pensii din 2025
Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile vor fi indexate, conform formulei ce include rata inflației din 2023 (10,4%) și jumătate din creșterea câștigului salarial mediu brut. Conform ministrului Muncii, această indexare va aduce o creștere de aproximativ 12% la majoritatea pensiilor. Această creștere face parte din reformele inițiate de social-democrați, care asigură astfel stabilitatea și echitatea în sistemul public de pensii.
„Pensionarii, în medie, în 2025, vor avea o creștere a valorii punctului de referință, prin mecanismul de indexare pe care deja îl cunosc. Va fi o indexare cu inflația din 2023 care este de 10,4%, plus creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. (…) În momentul în care vom avea toate datele oficiale, vom anunța cât va fi creșterea. Dar sigur aceasta va fi peste inflația din 2023”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Siguranța veniturilor din pensii, garantată prin lege de Guvernul Ciolacu
Noua lege a pensiilor asigură că veniturile seniorilor nu vor fi reduse, indiferent de eventualele constrângeri bugetare. Ministrul Muncii a subliniat că reforma este ireversibilă și că pensiile vor continua să crească anual prin mecanismul de indexare.
Această stabilitate este esențială pentru pensionari, având în vedere creșterea costurilor vieții. Sistemul actual, consolidat prin noua lege, elimină inechitățile din trecut și aduce o predictibilitate a pensiilor, un element esențial pentru asigurarea unui trai decent pentru seniorii României.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.