“Sportivii de performanţă sunt gladiatorii zilelor noastre”. Așa ar suna proverbul care ar sintetiza ceea ce s-a întâmplat ieri în Cehia, unde, canotoarea Mădălina Bereș a obținut aurul la proba feminină de dublu rame, alături de colega sa Laura Oprea. Cetățeanul de onoare al comunei Mogoșești Siret a încununat încă odată succesul și a făcut să răsune imnul României într-o țară străină.

Au demonstrat că succesul poate veni pe apă, dar asta doar cu sute de ore de antrenament. Mădălina și Laura au vâslit ieri și au renunțat la vâsle după linia de start, iar asta pentru a se felicita reciproc. În barca campioanelor erau strângeri de mână și lacrimi de fericire, iar pe margine erau aplauze furtunoase pentru aurul obținut.
Televiziunile naționale au izbucnit și țara noastră se bucura la vederea imaginii în care tricolorul nostru a fost arborat. Edilul local al comunei Mogoșești Siret, cel care a luptat pentru a-i acorda titlul de “Cetățean de Onoare”, Mădălinei s-a grăbit să o felicite. Acesta a postat un mesaj pe o rețea de socializare.
„O mare bucurie pentru toți cetățenii comuna Mogoşeşti-Siret. Dacă în decembrie sărbătoream decernarea titlului de ,,Cetățean de Onoare”al Mădălinei Bereş, pentru rezultatele obținute la Rio,astăzi asistăm la câştigarea a două medalii de aur la Europene! Felicitări Mădălina şi mult succes!”, a postat edilul local pe o rețea de socializare.
Sportivele române Mădălina Bereș și Laura Oprea au câștigat medaliile de aur în proba feminină de dublu rame, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Racice (Cehia) a fost primul titlu de presă apărut.
Mădălina era în clasa a VII-a, la şcoala din localitate, când a fost selecţionată să meargă la Baza Sportivă de la Orşova. De atunci, viaţa ei s-a schimbat. S-a înscris la liceul Traian Lalescu, iar mai apoi a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Târgovişte. De cinci ani este senioră la baza sportivă din Snagov. Sora mai mică a Mădălinei face acelaşi sport – canotajul pe care l-a descoperit graţie surorii mai mari.
La doar 23 de ani, sportiva se mândreşte cu premii importante obţinute la competiții marcante în lumea sportului. În palmares are deja 2 medalii de aur de la Campionatul Mondial U23 din 2013, la Linz, Austria și de la Regata preolimpică, 2016, Lucerna, Elveția și încă 3 medalii de bronz obținute la Campinatele Europene din 2015 și 2016 și la Cupa Mondială din acest an, în Polonia.
{jcomments off}


