


Dedeman a intrat pe ultima sută de metri în amenajarea celui de-al treilea centru comercial din județul Iași, la Pașcani. Într-un răspuns oferit APIX.ro, oficialii companiei spun că încă nu a fost stabilită data inaugurării. Cu toate acestea, imagini primite de la un cititor APIX.ro arată că lucrările sunt într-un stadiu avansat.
Proiectul a fost autorizat de Primăria Pașcani în octombrie 2023. Dedeman amenajează centrul pe un teren cu o suprafață totală de 6,2 hectare. Terenul are o formă poligonală cu deschidere în partea de est la str. Grădiniței (DN28A, cu două benzi carosabile pe sens). În partea de sud, terenul are deschidere la Aleea Calea Iașului, cu o bandă pe sens.
„Încă nu am stabilit data de deschidere a magazinului din Pașcani. Toate informațiile despre această investiție vor fi transmise în cadrul unui comunicat de presă pe care îl vom transmite cu câteva zile înainte de inaugurare”, se arată într-un răspuns al Dedeman la solicitarea APIX.ro.
Compania a realizat deja inclusiv amenajări exterioare magazinului.
sursa apix.ro


