
Municipalitatea a pierdut un nou proces cu Legume S.A. pe tema evacuării de pe terenul de 51 de hectare de la serele Blăgești. Decizia a fost luată ieri de către judecătorii Tribunalului Iași, iar motivarea nu a fost publicată încă.
Acesta este al doilea proces în care municipalitatea încearcă să evacueze de pe terenul pe care se află serele de la Blăgești societatea comercială, care din anul 2018, se află sub controlul unui apropiat al fostului primarul Dumitru Pantazi.
Până acum, pe această temă a evacuării, municipalitatea a pierdut pe linie din cauză că juriștii Primăriei au introdus acțiunea pe un temei legal greșit. Acum stadiul procesului este cel de apel, iar o decizie favorabilă municipalității este greu de anticipat, având în vedere că între timp Legume S.A. și-a intabulat cele 51 de hectare pe numele său, cu largul concurs al unor funționari din Primăria Municipiului Pașcani.
Procurorii DNA consideră că acest lucru s-a întâmplat prin mai multe acte materiale de fals și uz de fals, astfel că au dispus urmărirea penală împotriva a doi funcționari publici care au lucrat în Primăria Municipiului Pașcani și împotriva reprezentanților legali ai Legume SA și ai firmei de topografie care a întocmit documentele de intabulare.
Acționarul majoritar al Legume S.A. este din anul 2018 Florin Stanciu, nimeni altul decât reprezentantul legal al SC Agrocomplex Lunca Pașcani S.A., societate la care fostul primar Dumitru Pantazi este acționar majoritar.
Noul acționar a negat că ar fi intermediarul prin care fostul primar Dumitru Pantazi controlează această afacere. „Cum să fiu eu intermediar? La ce să fiu intermediar? Dumneavoastră ați da niște bani să vă cumpere o mașină?”, a negat Stanciu.
În acest context, pe terenul de 51 de hectare a municipalității se fac anual lucrări agricole, iar producția agricolă este recoltată de către o societate agricolă, cel mai probabil AgroComplex Lunca Pașcani.
Precizăm că Legume S.A. a pierdut defintiv un proces în care solicita judecătorilor să constate că este proprietara celor 51 de hectare de teren din Blăgești.


