News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

La o lună de la depunere, Legea offshore prinde viteză în Parlament. Adoptată de Senat, iniţiativa merge la Cameră pentru votul final

Proiectul a trecut cu 91 de voturi pentru şi 13 voturi „împotrivă”, săptămâna viitoare urmând să fie pe masa deputaţilor. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că prin modificarea actualei legi se vor debloca investiţiile din Marea Neagră şi vor fi accelerate investiţiile în onshore-ul de adâncime, se va asigura securitatea în aprovizionare a ţării, în caz de criză energetică, iar România va putea deveni şi furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma.

Săgeţi în interiorul Coaliţiei

Marile partide din Coaliţie, deşi susţinătoare ale iniţiativei, şi-au aruncat săgeţi de la tribuna Senatului. „A trebuit să vină PSD la guvernare ca legea să fie în debztare”, a precizat radu Oprea, liderul Senatorilor, care a subliniat că: „ (n.r. – Proiectul) E necesar pentru că avem un război în preajma României, avem nevoie de gaze. Înseamnă un miliard de metri cubi pe an, înseamnă 10% din gazele pe care alţii din sală ar vrea să le importăm cu bani”.

Liberalii au luat cuvântul prin Alina Gorghiu, vicepreşedintă a Senatului, care le-a reamintit colegilor de Coaliţie că Liviu Dragnea a fost cel care a pus pe fugă investitorii străini din Marea Neagră: „Patru ani de zile legea a fost blocată de domnul Dragnea.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Daniel Dăianu despre Metavers: Cu iluzii legate de existența fizică nu poți trăi la nesfârșit. O realitate virtuală a însoțit mersul omului în istorie: miturile, basmele, nuvelele, filmele, teatrul, pictura

Redacția

Euro 2024: Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporterii naționalei României: Echipa are nevoie de voi mai mult ca oricând

Redacția

​Business report Pandemia mamelor. Cum va arăta a doua iarnă a pandemiei în Europa. Interzicere a reclamelor în anumite zone ale drumurilor publice. Wizz Air îşi provoacă angajaţii şi pasagerii să-şi lase mustaţă. Povestea metroului românesc

Redacția
Încarcă...