NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

La Colegiul Național Mihail Sadoveanu s-au reluat ședințele la Clubul “Programare cu răbdare“

Comunicat de presă: Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, s-a reînceput activitatea Clubului ”Programare cu răbdare“ (PCR13). Rețeaua Cluburilor de programare a fost inițiată de d-l prof. Pătruț Bogdan, lector la Facultatea de Informatică din Iași. Cluburile au început să se înființeze în noiembrie 2018, debutând cu două centre în Bacău, iar, în 2019, rețeaua s-a extins la nivel național. S-au înființat centre în orașele Galați, Timișoara, Tg. Secuiesc, Iași, Tg. Mureș, Brăila, Tecuci, dar și în municipiul nostru, la Colegiul Național “Mihail Sadoveanu” Pașcani. Centrul PCR13 a fost înființat în octombrie 2019, iar ședințele de pregătire se adresează elevilor pasionați de IT, elevi ce doresc să-și îmbunătățească performanțele la informatică, dar și celor ce ar trebui motivați să aibă cât mai multe deprinderi digitale.

Activitatea clubului este susținută de profesori și elevi voluntari ce îndrumă, doresc să ajute și să ofere informații în domeniul informatic.

“Atunci când am promovat clubul de programare am fost surprinși de numărul mare de elevi ce s-au înscris. Am format mai multe grupe, ședințele derulându-se sâmbăta de la orele 10 și de la 13 în laboratorul de informatică al Colegiului Național M. Sadoveanu. Cei ce pot participa în timpul săptămânii, vin vinerea de la ora 12.30. În perioada octombrie-decembrie 2019 am dezvoltat cu predilecție proiecte realizate cu plăcuțe de micro:bit, dar în semestrul al II-lea vom începe să realizăm și proiecte cu plăcuțe de Arduino. Elevii voluntari ce ajută la activitățile clubului sunt elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național “M.  Sadoveanu” și de la Liceul Teoretic “Miron Costin”, de la specializarea matematică-informatică elevi ce au obținut rezultate notabile la concursurile informatice.”, a declarat coordonatorul clubului, prof. Coșniță Emilia-Felicia.

Elevii voluntari au participat la training-uri de pregătire la Iași la Facultatea de Informatică, organizate de d-l Pătruț. În cadrul acestora au aflat care le sunt responsabilitățile în cadrul Clubului de programare și care sunt acțiunile săptămânale pe care trebuie să le facă, astfel încât clubul să poată răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de elevi. 

“Experiențele mele la activitățile Clubului ”Programare cu răbdare”, filiala Pașcani, au fost minunate și pline de momente frumoase și de informații utile, date sau primite, din domeniul programării. Participând ca voluntar este minunat când știi că poți ajuta, poți da un sfat bun sau poți îndruma un “învățăcel”, un începător care înaintează cu pași mărunți, dar siguri în acest domeniu amplu și deosebit. Momentul meu preferat este acela în care ofer o informație și pot observa bucuria de pe chipul copiilor, atunci când codul funcționează, iar programul este rulat pe plăcuța de micro:bit”, a declarat unul dintre voluntari, eleva Duca Alina.

La finalul lunii februarie elevii voluntari ce participă la Clubul ”Programare cu răbdare“, central Pașcani, (PCR13) vor participa la un hackathon organizat în Bacău, unde își vor prezenta proiectele dezvoltate în timpul activițăților clubului.

“Am ales să fiu voluntar la acest club de programare, deoarece am văzut în această oportunitate o ocazie de a mă dezvolta din punct de vedere personal, dar, mai ales, pentru că îmi place să ajut copii. Clubul de programare este o ocazie unică prin care pot să împărtășesc din cunoștințele mele la informatică și să-mi pun la dispoziție experineța în domeniul IT ”, a declarat unul dintre voluntari, elevul Bîrgăoanu Emanuel.

Advertisements
Loading...

Related posts

Petre Daea la Iași: vom organiza spații de comercializare a produselor tradiționale

Redacția

Guvernul a hotărât: Zeci de mii de români vor avea de azi salariul cu 20% mai mare!

Redacția

Parc eolian la Halaucesti

Redacția
Încarcă...