RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Răzvan Grecu

La ce se rezumă dosarul „AgroComplex”

Deschiderea dosarului „AgroComplex” de către procurorii Direcției Naționale de Anticorupție a creat în rândul cetățenilor din municipiu un sentiment de mulțumire. Prin faptul că clasa politică ce conduce de 25 de ani municipiul este acum anchetată de cei mai de temuți procurori din România, pășcăneanul de rând se simte răzbunat.

 Chiar dacă în favoarea inculpaților din acest dosar curge prezumția de nevinovăție, pe cetățean nu-l interesează. El este mulțumit și în adâncul sufletului visează ca primarul Dumitru Pantazi, deputatul Neculai Rățoi, senatorul Florin Constantinescu, funcționarii din Primărie și politicienii locali să fie condamnați la închisoare cu executare.

Cetățenii, la unison, își doresc ca la viitoarele alegeri să ceară votul oameni noi, care vor învăța din greșelile celor dinainte și vor ști că, în ultimă instanță, sunt responsabili cu libertatea și averea lor pentru fiecare vot pe care îl dau. Până acum, cei ce ajungeau în legislativul local o făceau cotizând sume de bani la partid pentru a prinde un loc eligibil, iar cei care aveau doar valoare nu și finanțe erau lăsați la urmă.

  

Așa s-a creat sentimentul, justificat într-o democrație bolnavă cum e în România, că dacă ai cotizat niște bani în campanie la partid, din funcția în care ai fost ales trebuie să ți se întoarcă înzecit acea sumă. Iar votul pe care îl dai pe marginea proiectelor de hotărâre este o opinie politică ce nu trebuie anchetată, chiar dacă a produs prejudicii financiare comunității pe care o reprezinți.

Am scris zeci de articole pe tema dosarului „AgroComplex” și pentru asta am fost împroșcat cu noroi atât de primarul Dumitru Pantazi, cât și de reprezentanții dumnealui. La aproape 3 ani de la izbucnirea acestui scandal pot rezuma acest dosar la următoarele: este exponentul corupției din Pașcani. În spatele votului consilierilor locali se ascunde o frăție a intereselor, în care majoritatea a beneficiat, de la capii sistemului: Neculai Rățoi și Dumitru Pantazi, în schimbul susținerii, de concesiuni, închirieri și alte avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Olariu își manipulează urmăritorii inventând achiziții trucate (DOC)

Răzvan Grecu

“Comuniștii” plătiți de ApaVital, fac plângeri la CNA împotriva Actualitatea Tv!

Răzvan Grecu

Câte-un pic pic v-am fraierit! Hit-ul verii lansat după primul an de mandat de primarul Dumitru Pantazi! (Parodie)

Răzvan Grecu
Încarcă...