RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Kelemen, despre Secţia Specială: Am spus că prin lege se va desfiinţa SIIJ-ul şi atribuţiile şi competenţele trebuie date la o structură, mai mult nu am discutat

„Am spus că prin lege se va desfiinţa SIIJ-ul şi atribuţiile şi competenţele trebuie date la o structură, mai mult nu am discutat”, a afirmat Kelemen Hunor sâmbătă seară, la finalul negocierilor privind formarea unei coaliţii guvernamentale.

Acesta a menţionat că preluarea dosarelor de la SIIJ de către o nouă structură nu presupune înfiinţarea unei noi entităţi. 

„Nu. Desfiinţare. Dar acest lucru înseamnă că trebuie să se ocupe cineva şi de aceste dosare şi de cazurile care vor fi în viitor, dacă vor fi. Trebuie să le duci undeva. Nu înseamnă că reînfiinţezi un alt SIIJ. Vom vedea, vom găsi. (…) Asta va decide premierul împreună cu ministrul de justiţie”, a declarat el.

Kelemen a menţionat că nu s-a intrat, în cadrul discuţiilor, în detalii cu privire la acest subiect, dar că s-a ţinut cont de angajamentele României privind domeniul justiţiei.

  

Premierul propus de PNL Nicolae Ciucă a anunţat sâmbătă seară, după mai mult de cinci ore de negocieri, că au fost finalizate programul de guvernare şi a

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Renault și Volvo: colaborare pentru dezvoltarea de utilitare electrice

Redacția

Primăria Timișoara anunță că modernizează 22 de ambulatorii cu 15 milioane de lei, bani europeni din PNRR

Redacția

Ce se întâmplă cu românii care vor să plece în vacanță, dar riscă să stea în carantină la întoarcere. Anunțul premierului Orban

Redacția
Încarcă...