RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Județul Iaşi este pe locul IV în ţară după numărul noilor cazuri de SARS-CoV-2

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi, au fost depistate 225 de persoane infectate cu noul coronavirus. Din acest punct de vedere, conform datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică, judeţul nostru este pe locul patru în ţară. Pe primul loc este Municipiul Bucureşti cu 819 cazuri, pe doi Clujul cu 341, iar pe trei Timişul cu 301. Rata de infectare raportată la 1.000 de locuitori din ultimele 14 zile ste în Iaşi de 1,59, iar în Bucureşti a ajuns la 5,59, în Cluj la 4,39, iar în Timiş la 4.

Până astăzi, 22 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 598.792 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 508.979 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.009 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 14.636 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 21.12.2020 (10:00) – 22.12.2020 (10:00) au fost raportate 155 de decese (101 bărbaţi şi 54 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

  

Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 53 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 50 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.117. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.

ziaruldeiasi.ro

Related posts

Doina Azoicăi: „Cum dezinfectăm mâinile, suprafeţele, aerul şi obiectele“

Redacția

Sirenele au sunat la unison în staţia de Ambulanţă Paşcani! Personalul medical s-a alăturat protestelor din ţară

Ema Roman

ECDC emite un avertisment: Nu călătoriți în Mykonos, Santorini, Rhodos și în alte 10 insule grecești

Redacția
Încarcă...