RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Județul Iaşi a scăpat, în ultimii patru ani, de 9.000 de asistaţi social!

Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a cunoscut, în judeţul Iaşi, o evoluţie destul de interesantă, cu urcuşuri şi coborâşuri abrupte, cu plăţi suspendate brusc pentru comunităţi întregi, dar mai ales cu reguli noi de plată.

Acesta a fost şi motivul pentru care numărul asistaţilor social s-a redus, în ultimii patru ani, cu peste 60 la sută. Practic, totalul plăţilor la Legea 416 a scăzut de la 103.880, în 2016, la doar 67.265, în 2019, ceea ce, tradus în beneficiari, înseamnă o scădere de la 8.990 în aprilie 2016, la doar 5.834, la 1 decembrie 2019.

La fel de abruptă a fost şi scăderea la plăţile efectuate în contul Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Aici, din cei 13.800 de ieşeni care beneficiau de acest ajutor în martie 2016, au mai rămas, la 1 decembrie 2019, 8.074 persoane, ceea ce reprezintă o scădere de peste 58 la sută.

Una peste alta, calculele indică faptul că Iaşul a pierdut, între beneficiarii de venit minim garantat şi cei cu alocaţie pentru susţinerea familiei, în mai puţin de patru ani, 8.882 de asistaţi social.

  

În acest moment, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Iaşi plăteşte către asistaţii social din judeţ 3.047.759 lei (din care 1.567.127 lei la Legea 416), sumele cele mai mari mergând către locuitorii din Lungani, comuna cu cei mai mulţi asistaţi social din Iaşi.

Cine beneficiază de ajutoare sociale

Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă în baza legii 277/24 decembrie 2010, cetăţenilor români, străini sau apatrizi care locuiesc în România. Acest ajutor social se acordă familiilor şi persoanelor singure care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani, dacă acestea realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei. Acest tip de ajutor social se mai acordă familiilor monoparentale, bărbat şi copil sau femeie cu copil, dacă locuiesc împreună.

În condiţiile Legii nr. 416/2001, familiile şi persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială. Nivelul lunar al acestui venit se raportează la indicatorul social de referinţă (ISR – al cărui cuantum a fost, în acest an, de 500 de lei).

Cei care beneficiază de o formă de ajutor social prin Legea nr. 416/2001 sau mai multe persoane apte de muncă din familia beneficiară au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, diverse acţiuni sau lucrări locale. În aceste cazuri, orele lucrate se însumează pentru toate persoanele din familia care beneficiază de ajutor social şi se calculează proporţional cu valoarea ajutorului primit de familie. Chestiunea e valabilă de anul trecut, când s-a schimbat legislaţia în acest sens. Tot anul trecut a apărut în legislaţia ideea că refuzul de a presta muncă de către beneficiarii ajutorului social duce mult mai repede la pierderea ajutorului. 

continuare pe www.ziarulevenimentul.ro

Related posts

Pentru mii de elevi români, școala online nu există. Tableta și internetul sunt un lux

Redacția

Consumul de lichide pe timp de vară: berea fără alcool, sursă de rehidratare după efortul fizic

Ema Roman

România, pe ultimul loc în UE la numărul de autoturisme raportat la populație

Redacția
Încarcă...