NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Judecătorii ieșeni vor decide ce se va întâmpla de Paște! Vom avea voie să mergem să luăm lumină?

Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași vor decide dacă vom avea sau nu voie să participăm la slujba religioasă de Sărbătorile Pascale. Procesul intentat autorităților de un magistrat din Bacău, Ioan Petrescu, s-a întors la Iași, după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Petrescu a cerut în instanță să li se permită românilor să își exercite dreptul la libertate religioasă și să poată lua lumină de la biserici, de Paște

Răsturnare de situație în cazul procesului ce îi privește pe toți creștinii! Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași ar trebui să decidă dacă vom avea voie să mergem la biserică și să luăm lumină de Paște – și nu numai!
Astfel, dosarul în care judecătorul băcăuan Ioan Petrescu a cerut acest lucru anul trecut s-a întors pe rolul instanței ieșene. Asta, după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

„Instanța respinge excepția inadmisibilității recursului. Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ioan Petrescu împotriva sentinței din 14 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași. Caseaza sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă”, au spus magistrații din cadrul ÎCCJ.

Așadar, dosarul s-a întors pe rolul Curții de Apel Iași. Acum, urmează ca instanța să stabilească un prim termen al rejudecării procesului. Ulterior, judecătorii ieșeni vor lua o decizie în dosarul dintre magistratul băcăuan Ioan Petrescu și Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

  

Judecătorul băcăuan Ioan Petrescu a cerut anularea parțială a unei ordonanțe militare

În cursul anului trecut, magistrații ieșeni au respins acțiunea formulată de judecătorul băcăuan Ioan Petrescu în contradictoriu cu MAI.

„Instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne și respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”, au afirmat magistrații ieșeni.

Totuși, Ioan Petrescu a formulat recurs. Ioan Popescu, judecător la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Bacău, le-a cerut colegilor de la instanța similară din Iași să dispună anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, emisă anul trecut. De fapt, judecătorul din Bacău contestă interdicția de a participa la evenimente religioase. Acesta a susținut că, în perioada Sărbătorilor Pascale, extrem de importante pentru toți creștinii, vrea să își exercite dreptul de a participa la manifestările cu caracter religios.

„Sunt creștin-ortodox practicant și solicit anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, respectiv a articolului 2 din document. Excluderea de la slujbe a unei categorii de membri ai Bisericii (credincioși), dar acceptarea altor categorii (preoți) creează premisele unei discriminări. Așadar, în conformitate cu doctrina canonică ortodoxă, liturghia duminicală sau de sărbători nu se poate săvârși fără prezența poporului credincios, preotului fiindu-i interzis să săvârșească liturghie fără popor, pe motiv că liturghia este un act de comuniune religioasă, în care preotul săvârșește serviciul religios pentru popor, nu în nume și interes personal”, a susținut reclamantul.

continuare pe www.bzi.ro

Advertisements

Related posts

100 de familii cu doi, trei sau patru membri internate la Spitalul de Infecțioase cu COVID

Redacția

Aşa ceva numai la Iaşi pare a fi posibil: Consiliul Local a aprobat un bloc la care se ajunge doar dacă zbori

Redacția

Centrul de Judetean de Comunicare, constituit pentru alegerile locale

Oana Cordoneanu
Încarcă...