RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Jandarmii au aplicat amenzi de peste 30.000 de lei după meciul Dinamo – Universitatea Craiova

Jandarmii au aplicat, luni seară, amenzi de peste 30.000 de lei după partida dintre Dinamo și Universitatea Craiova. Organizatorul și firma de pază au fost sancționate, iar autoritățile continuă verificările pentru identificarea altor persoane care au încălcat legea.

În urma incidentelor apărute la meci, Jandarmeria București a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, conform articolului 290 din Codul penal, a transmis Jandarmeria București, într-un comunicat de presă.

Pe lângă sesizare, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.330 de lei. Dintre acestea 10.000 lei a fos amendata aplicată organizatorului evenimentului și dou sancțiuni în valoare totală de 20.000 lei au fost aplicate societății de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor.

De asemenea, au fost date două amenzi complementare pentru interzicerea accesului la competițiile sportive pe 6 luni.

  

Jandarmeria a transmis că verificările continuă pentru a identifica și sancționa alte persoane care au încălcat cadrul legal. În același timp, autoritățile au mulțumit spectatorilor care au respectat regulile.

Luni seara, pe Arena Națională din București, FC Dinamo și CS Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, 1-1, în ultimul meci al etapei a 26-a a Superligii de fotbal,scrie Agerpres.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

VIDEO Poliţia recurge la gaze lacrimogene la Nisa, pentru a-i dispersa pe suporteri/ Petarde aruncate la Paris în Piaţa Bastilia

Redacția

STUDIU: Anumiți aditivi alimentari cresc riscul de diabet de tip 2

Redacția

Centrala nucleară de la Cernavodă asigură o treime din producţia naţională de energie, deși de regulă produce maxim 20% / România importă circa 1000 de MW

Redacția
Încarcă...