News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Iohannis: Avem astăzi oportunitatea şi mijloacele de a regândi un sistem de sănătate vulnerabilizat de lipsa de investiţii adecvate timp de câteva decenii

„Anul acesta vom marca pentru prima dată Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului, pe 4 februarie, prin angajamente asumate şi direcţii de acţiune pentru punerea imediată în practică, şi nu doar prin dialog despre deziderate, necesităţi şi justificări ale lipsei de acţiune. Lansăm, aşadar, un plan naţional care dezvoltă o viziune atât pentru prezent, cât şi pentru generaţiile viitoare, şi care se bazează pe o abordare integrată, ambiţioasă şi racordată la eforturile europene de reducere a îmbolnăvirilor de cancer”, a spus şeful statului la evenimentul de lansare a Planului Naţional de Combatere a Cancerului. 

Preşedinte a subliniat că Planul are obiective realiste şi pune accent pe finanţarea şi încurajarea investiţiilor privind depistarea cancerului.  „Cu siguranţă, conştientizăm cu toţii că acest demers nu va rezolva peste noapte toate problemele cu care se confruntă pacientul oncologic sau domeniul oncologiei. Ceea ce am apreciat însă când am analizat acest Plan este că fixează obiective realiste şi măsurabile şi că defineşte un traseu standardizat al pacientului. Planul pune un mare accent pe încurajarea şi finanţarea suplimentară a investigaţiilor medicale, care să depisteze primele semne de boală şi să ducă la diagnostic precoce şi tratament eficient”.

Şeful statului e enumerat mai multe exemple,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Dan Barna, despre construcția unui pol de dreapta care trebuie să preia „o guvernare grea”: Dacă nu se vor schimba lucrurile, PNRR poate să rămână doar o ficţiune

Redacția

Geoană, acuzat că își face campanie pe spatele NATO. Remus Pricopie, rectorul SNSPA: „Nu exclud să asistăm la declanșarea unor investigații penale”

Redacția

Canicula din Europa ar putea schimba obiceiurile de vacanță ale turiştilor

Redacția
Încarcă...