News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Investiții semnificative în școli și drumuri la Vânători. Primul strat de asfalt pe DJ 208I a fost turnat

Ample lucrări de investiții în comuna Vânători. Comunitatea este un șantier în lucru. Se asfaltează drumuri, iar două dintre unitățile de învățământ intră în modernizare.

  

Vorbim despre școlile din Vânători și Hârtoape. Contractele de finanțare și cel de execuție au fost semnate, urmând ca din data de 25 septembrie să se treacă la treabă.”Cele două școli vor fi modernizate în vederea autorizării. Sunt lucrări ample de refacere a acoperișurilor, anvelopare, dotare interioară și realizarea sistemului propriu de căldură. Pe perioada lucrărilor, elevii din cele două școli își vor desfășurara orele de curs în căminele culturale din localitate, care le asigură toate condițiile”, ne-a declarat Constantin Lupu, primarul localității.

Valorea acestor investiții se ridică la 3,3 milioane lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Administrația locală încearcă să obțină finanțare și pentru modernizarea celorlalte unități.”Noi am pregătit studii, documentații cu scopul de a atragere fonduri pentru modernizarea celorlalte unități de învățământ. Este vorba despre școlile din Crivești și Vlădnicuț, grădinițele din Gura Bâdiliței și Hârtoape”, a mai precizat edilul.

La capitolul infrastructură drumuri, în urmă cu două săptămâni a fost recepționată lucrarea de modernizare a zece kilometri de drum prin aslfaltare.

O altă investiție majoră este drumul județean 208 I, Gura Bâdiliței – Crivești – Vânători, în lungime de 9,7 kilometri.”Am recepționat cei 10 kilometri de asfalt prin PNDL. Pe drumul județean asfaltările continuă. După impedimentele întâlnite, totul decurge bine. Primarul strat de asfalt va fi finalizat în totalitate până săptămâna viitoare”, mai spune primarul Lupu.

La capitolul proiecte de viitor, edilul localității dorește să obțină și alte fonduri pentru modernizarea infrastructurii rutiere dar și rețeaua de alimentare cu apă. 

{jcomments off}

Related posts

Casă distrusă într-un incendiu la Hălăucești

Redacția

Gest impresionant făcut de consilierii locali din Valea Seacă, la propunerea unui profesor

Ema Roman

Pregătiri pentru tradiționalul bâlci de la Lespezi! Iată invitații

Marius Parteni
Încarcă...