RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Învățământul privat din județul Iași a luat amploare în ultimii ani

 

În judeţul Iaşi sunt 43 de instituţii private de învăţământ, cele mai multe fiind grădiniţe, 23 la număr. După cum era de aşteptat, Iaşul ocupă de departe primul loc în ceea ce priveşte numărul lor (18), dar există astfel de unităţi şi la Paşcani (Grădiniţa Agape) cât şi în mediul rural la Tomeşti (Grădiniţa „Fericitul Ieremia”), în satul Slobozia, comuna Voineşti (Grădiniţa cu program normal „Licurici” şi în satul Iugani, comuna Mirceşti (Grădiniţa cu program normal „Sfântul Nicolae”). 

  

Tarifele încep de la 800 de lei, sumă care include programul scurt, adică în intervalul 8-12 şi pot depăşi această dacă părinţii optează pentru programul prelungit. La acest tarif se adaugă şi masa, care este în jur de 17 lei/zi/copil. Chiar dacă sumele nu sunt deloc mici, părinţii acceptă acest sistem deoarece, spun ei, este mult mai centrat pe nevoile copilului, faţă de cel de stat. Părinţii sunt că principalul motiv pentru care optează pentru învăţământul privat sunt grupele mici de copii, de maximum 20. „Au mai multă grijă de ei, fiind mai puţini. Se poate lucra cu fiecare copil în parte”, ne-a spus Adriana Iorga, mama unui băieţel de 5 ani, înscrie la o grădiniţă privată.

Aglomeraţie la şcolile private

Dotările foarte bune şi numărul mic de elevi în clasă sunt principul motiv pentru care mulţi copii sunt înscrişi la şcolile private, fie primare ori gimnaziale. „Una este să lucrezi cu 40 de copii în clasă, alta este să fie la jumătate. De asta am optat pentru o şcoală privată”, a spus un alt părinte. În aceste condiţii, este explicabil de ce sunt liste de aşteptate la foarte multe instituţii private de învăţământ, fie ele preşcolar, primar ori gimnazial. „Am vrut să-mi mut copilul la un colegiu privat, dar efectiv nu este loc în clasă. Loc fizic, mă refer. M-au trecut pe o listă de aşteptare în speranţa că se va elibera vreun loc”, am aflat de la Ionela Oancea, mama unui băieţel de 8 ani, care din toamnă va trece în clasa a doua.

La şcoli, tarifele sunt mai mari. Spre exemplu, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul”, potrivit datelor de pe site, taxa pentru un an şcolar este de 13.500 de lei pentru programul normal (care se încheie la ora 15.30) şi de 15.900 de lei pentru programul prelungit (care se încheie la pra 16.30). Elevii au condiţii foarte bune de studiu, cadre didactice calificate şi care se preocupă atent de elevi. „Talentele şi nevoile lor ne inspiră şi propria noastră învăţare va inspira în cele din urmă a lor. De aceea, pentru noi, descoperirea talentelor şi cultivarea personalizată a celor 7 competenţe esenţiale esenţiale pentru a reuşi în secolul 21 este o prioritate care provoacă întreaga echipă educaţională să evolueze în mod constant. Cele şapte abilităţi cheie pe care le căutăm în primul rând la şcoala secundară Varlaam sunt gândirea critică şi rezolvarea problemelor, colaborarea şi conducerea personală, curiozitatea şi creativitatea, agilitatea şi adaptabilitatea, iniţiativa şi perseverenţa, comunicarea scrisă, verbală şi multimedia, accesul la informaţie şi prelucrarea informaţiei”, după cum se arată pe siteul instituţiei.

Cea mai veche instituţie privată de învăţământ din Iaşi este Şcoala EuroEd, care din toamnă nu are doar grădiniţă şi învăţământ primar, ci şi un ciclul gimnazial.„Şcoala oferă o educaţie axată pe nevoile copilului, respectând programa naţională, dar valorificând în egală măsură potenţialul de creativitate şi performanţa individuală. După 23 de ani pe piaţa învăţământului ieşean suntem conştienţi că am evoluat odată cu experienţa acumulată, că am avut un parteneriat real şi eficient cu părinţii, pentru că am învăţat zi de zi că putem fi mai buni, mai de folos generaţie de generaţie”, a spus directorul şcolii, prof. Ramona Cîrşmari.

În judeţul Iaşi sunt şase şcoli primare, tot atâtea gimnaziale şi încă cinci şcoli post-liceale. Lor li se adaugă şi două licee private, „Varlaam Mitropolitul” şi Colegiul „Richard Wurmbrand”. Cât despre rezultate, parcursul bun al multor elevi arată că învăţământul privat poate fi oricând o alternativă dacă părinţii pot oferi susţinerea financiară.

 sursa www.ziarulevenimentul.ro

Related posts

Concursul lecturi sadoveniene a reunit elevi din județul Iași și din Republica Moldova

Irina Gherasim

Începe admiterea în universităţile ieşene. De azi, la USAMV şi TUIASI

Redacția

Performanță unică pentru Liceul Tehnologic Mihai Busuioc

Redacția
Încarcă...