
Primarul municipiului Pașcani și șeful Biroului Agricol au avut astăzi o întrevedere cu ușile închise la Primărie. Aceasta s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Local.
Dumitru Pantazi și Vasile Prisecaru au intrat astăzi în sediul Primăriei în jurul orelor 11.00. În sala unde se țin ședințele Consiliului Local erau așteptați de mai multe persoane. Scopul întâlnirii nu a fost comunicat oficial, dar din informațiile nostre s-a discutat despre terenul din cuva Barajului, cel care a făcut obiectul unei anchete a DNA Iași în trecut.
La Pașcani ar fi ajuns astăzi reprezentanți din partea HidroElectrica și experți topometriști, în vederea delimitării suprafețelor. Primarul municipiului nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.


