Datorită dezvoltării cardiologiei intervenţionale şi chirurgiei cardiovasculare, tot mai mulţi pacienţi cu infarct miocardic sau alte leziuni ale arterelor inimii beneficiază de stentare sau bypass coronarian. ”Pentru a scădea şi mai mult riscul unui al doilea infarct miocardic, pacientul care beneficiază de o astfel de intervenţie trebuie să ia medicaţie toată viaţa şi să intre într-un program de recuperare cardiovasculară.
Program care îl învaţă ce trebuie să facă şi ce stil de viaţă trebuie să adopte pentru a se păzi de un nou infarct”, arată prof. dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Recuperare Cardiovasculară, Spitalul de Recuperare Iaşi. Miercurea aceasta citiţi despre importanţa tratamentului medicamentos în recuperare. Săptămâna viitoare aflaţi despre programul de recuperare: cât durează şi ce presupune acesta.
Medicamente, zi de zi, toată viaţa. De ce?
Prof. dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Recuperare Cardiovasculară, Spitalul de Recuperare Iaşi:
”În ultimii 20 de ani s-a dezvoltat foarte mult chirurgia cardiovasculară şi cardiologia intervenţională la pacienţii cu afecţiuni coronariene. După intervenţii, aceşti pacienţi au nevoie de programe de recuperare cardiovasculară care prin toate componentele lor scad riscul reapariţiei unui nou eveniment ameninţător de viaţă – cel mai adesea infarctul miocardic. Cei mai mulţi dintre pacienţii care ajung la Clinica de Recuperare Cardiovasculară pentru astfel de programe sunt pacienţi cu un infarct miocardic sau cu diferite leziuni pe arterele coronare la care s-au pus stenturi sau la care s-a practicat o intervenţie de bypass aortocoronarian. La aceştia se adaugă tot mai mulţi pacienţi cu valvulopatii. Sunt bolnavi cu stenoze aortice operate fie prin procedee clasice, fie prin procedee mai noi care se practică şi la Institutul de Boli cardiovasculare Iaşi. Mă refer la intervenţia transcutanată percutană de desfundare a unei stenoze aortice la bolnavii la care nu se mai poate face protezarea. Iată trei categorii de pacienţi care au nevoie de programe de recuperare cardiovasculară. Sunt şi alte situaţii, dar aceste cazuri sunt cele mai frecvente. Subliniez următorul lucru: programele de reabilitare cardiovasculară au mai multe componente, una dintre acestea fiind tratamentul farmacologic. Vorbim de medicaţie pentru început ca parte esenţială a recuperării deoarece mulţi bolnavi renunţă la medicamente după o perioadă. Din motive diverse: pentru că se simt mai bine sau pentru că se tem de efecte adverse despre care au auzit la cunoscuţi. Trebuie însă înţeles şi acceptat următorul adevăr: cei care au suferit un infarct miocardic acut, cei cu stenturi sau bypassuri coronariene trebuie să ia medicaţie pentru tot restul vieţii. Tratamentul medicamentos este la fel de important ca şi programele de exerciţii fizice. Nu se renunţă nici la medicamente, nici la exerciţii dacă după o perioadă te simţi mai bine. Eventual, dacă evoluţia este foarte bună medicul poate recomanda reducerea dozelor de medicamente, dar nu întreruperea acestora. Subliniez: pacienţii enumeraţi mai sus trebuie să urmeze tratament medicamentos pentru toată viaţa. Vorbim aici de patru categorii de medicamente care trebuie luate zilnic: un medicament din clasa inhibitoriilor de enzimă de conversie ( cum ar fi Captopril, Enalapril, Ramipril – etc), la care se adaugă o tabletă din clasa betablocante (cum ar fi Metoprolol, Cardevilol, Bisoprolol – etc ), plus o statină ( cum ar fi Atorvastatina, Rosuvastatina, Simvastatina – etc) şi o tabletă din gama antiagregantelor ( Aspirină sau Clopidogrel). Sunt deci patru medicamente din clase diferite, care acţionează diferit şi pe care pacientul trebuie să le ia zi de zi toată viaţa pentru a fi protejat de un nou infarct sau accident vascular cerebral. Am să vorbesc în special despre statine de care pacienţii se tem cel mai mult , dar care au un rol esenţial în reducerea colesterolului şi diminuarea semnificativă a riscului de producere a unui noi infarct.
De ce sunt importante „temutele” statine
Există într-adevăr o teamă de statine, dar aceasta este nejustificată. Trebuie înţeleasă importanţa lor: statinele scad volumul plăcii aterosclerotice ( nota redacţiei – grăsimile care se depun pe artere). O persoană care nu ia statină după un eveniment cardiac, poate oricând să facă un nou infarct miocardic. Rolul statinelor în aceste situaţii este dovedit prin studii de angiografie coronariană şi ecografie endovasculară: stabilizează placa aterosclerotică,iar vasul de sânge nu se îngustează şi mai mult. În plus, din aceste plăci moi se pot rupe fragmente atersoclerotice care vor migra şi bloca vasul de sânge ducând la apariţia unui nou infarct miocardic. Prin mecanismele de acţiune, statinele scad foarte mult riscul apariţiei unui nou eveniment cardiac. Subliniez că pentru a ajunge la un astfel de efect dozele şi administrarea constantă şi de lungă durată sunt foarte importante. Statinele administrate în doze mici sunt subterapeutice: efectele nu sunt cele aşteptate şi pot apărea noi evenimente cardiace. Pentru a ajunge la rezultatul dorit trebuie amdinistrate doze mari de statine, constant, pe o perioadă mai lungă de timp- minim doi ani. Aşa ne arată studiile dar şi experienţa practică.
Pacienţii care renunţă la medicaţie se expun singuri la riscuri foarte mari!
Pacienţii se tem de acest tratament pentru că aud sau citesc informaţii eronate: statinele ”distrug ficatul”, ”duc la impotenţă”. Acestea sunt exagerări. Am pacienţi care urmează de câţiva ani tratament cu statine şi nu am întâlnit astfel de situaţii. Sigur, probleme pot apărea dacă avem un pacient cu ciroză hepatică şi atunci trebuie să urmărim cu atenţie funcţia hepatică. Dar pentru cei care nu au modificări hepatice avansate sau insuficienţe renale avansate, tratamentul cu statine nu prezintă astfel de riscuri. Subliniez din nou că dacă nu sunt luate zilnic, în dozele prescrise de medic – doze mari – statinele nu au efectul scontat. Am subliniat că tratamentul trebuie luat zilnic şi în dozele prescrise de medic deoarece mulţi pacienţi aud tot felul de istorii şi păreri despre tratamentul cu statine, se sperie şi fie renunţă de tot, fie micşorează doza fără să anunţe medicul. Repet: teama de efecte adverse este nejustificată. Oricum, pacientul va fi evaluat periodic, i se fac analize şi dacă apar modificări importante ale valorilor enzimelor hepatice – transaminazele, se poate diminua doza. Atenţie: doar la o creştere de trei ori mai mare decât valoarea normală a transaminazelor hepatice se pune problema diminuării dozei de statine. Astfel de cazuri sunt însă extrem de rare. Le explic pacienţilor că un astfel de tratament nu are riscuri importante iar beneficiile sunt foarte mari. Recomand tuturor celor care au trecut prin astfel de evenimente să urmeze corect tratamentul farmacologic recomandat de medic. E important să ia toate cele patru clase de medicamente, continuu, în dozele şi după orarul recomandat.
„Nu am avut pacienţi care să urmeze corect tratamentul şi să nu aibă o evoluţie foarte bună”!
La fel de important este să nu oprească medicaţia şi să nu micşoreze dozele fără avizul medicului cardiolog sau al internistului care îi supraveghează. Aceştia au experienţă în administrarea acestor medicamente şi vor şti să răspundă întrebărilor pacientului, să evalueze în ansamblu problemele pe care bolnavul crede sau se teme că le are din cauza medicaţiei. În 20 de de ani de recuperare cardiovasculară nu am avut pacienţi care să urmeze corect tratamentul şi să nu aibă o evoluţie foarte bună. Dimpotrivă, am pacienţi care vin de peste 15-20 de ani la recuperare, cu o evoluţie excelentă. Pacienţi care au suferit un infarct miocardic, care au stenturi sau bypass aortocoronarian dar au mers foarte bine. Asta deoarece şi-au luat medicamentele în dozele recomandate, zi de zi, şi-au schimbat alimentaţia şi au continuat şi acasă programul periodic de exerciţii fizice.
În cât timp apar rezultatele dacă tratamentul este urmat corect
Bineînţeles, circulă foarte multe informaţii despre efectele adverse ale medicamentelor, cu accent pe statine în ultima perioadă. Dar poate ar trebui să ne uităm cu mai mare atenţie la ce spun studiile. De exemplu, la un pacient cu risc cardiovascular foarte mare ( care a avut un infarct, un pacient cu stent sau cu bypasscoronarian) valoarea LDL colesterol trebuie să scadă sub 70 mg/dl. De ce? S-a constatat că cei care au valori sub această limită de 70mg/dl sau la jumătate din valoarea de plecare ( de la 150 a ajuns la 70 sau 75) şi-au diminuat placa aterosclerotică. Astfel, vasele de sânge au o circulaţie mult mai bună şi scade foarte mult riscul de eveniment cardiac. De punctat că la aceste valori al LDL colesterol se poate ajunge după minim 2-3 ani de tratament cu statine. Prin recuperare şi tratament medicamentos corect, putem să scădem mai mult de 50% din riscul de a avea un nou infarct miocardic”.
Cât trebuie să fie tensiunea? Dar colesterolul? Dar glicemia?
Valori optime ale tensiunii arteriale pentru un pacient cu infarct miocardic/stent/bypasscoronarian
*Tensiunea sistolică – între 120 mm/Hg şi 140 mm/Hg ( – maxima prima valoare care se înregistrează după măsurarea TA).
*Tensiunea diastolică – între 60 mm/HG şi 80 mm/Hg ( minima- a doua valoare care se înregistrează după măsurarea TA) .
*În limbaj popular , un astfel de pacient ar trebui să aibă tensiunea între 12-14 ( maxima) şi 6 sau 8 (minima).
Frecvenţa Cardiacă
Frecvenţa Cardiacă – 60-80 de bătăi pe minut (valoarea se poate afla prin verificarea pulsului pe care pacientul este învăţat să-l urmărească singur acasă. De asemenea, frecvenţa cardiacă este afişată pe monitorul aparatului electronic de măsurat tensiunea). Atenţie: la un astfel de pacient nu este anormală nici o frecvenţă cardiacă între 50 şi 55 de bătăi pe minut pentru că un astfel de bolnav ia de obicei betablocante, medicamente care scad frecvenţa cardiacă şi se poate ajunge la astfel de valori.
Colesterol
*LDL colesterol – sub 70 mg/dl
*HDL colesterol – acel colesterol protector peste 50 mg/dl la femei şi peste 45 mg/dl la bărbaţi
*CT (colesterol total) – sub 190 mg/dl
Diabeticii – trebuie să urmărească în plus şi următoarele valori:
*Glicemia – să nu depăşească 100 mg/ dl
*Trigliceridele – sub 150 mg/dl
*Hemoglobina glicată trebuie să fie între 6 şi 6,5