Pentru 150 de copii din județul Iaşi mersul la şcoală reprezintă un risc. Acoperişul unităţii de învățământ stă să cadă, iar autoritățile nu au bani să rezolve problema. Deși se tem pentru viața copiilor, părinții acceptă situația pentru că nu au alternativă.
Crăpat, vălurit și cârpit, tavanul din cele nouă clase ale școlii din comuna Vânători stă să cadă peste cei 156 de copii care învață aici, de la preșcolari până la elevi de clasa a opta.
“Mi-e frică să pun mâna sus, că n-am curaj. S-a venit de multe ori, s-a constatat, s-a controlat, dar de mişcat nu s-a mişcat nimic. La cea mai bună ploaie, dacă a trecut un pic de apă prin acoperiş, deja e compromis total,” spune Ion Voicu, învăţătorul copiilor.
{module Afis – Vali Craciunescu}
Părinţii sunt extrem de îngrijoraţi: “este un pericol pentru copii în primul rând şi trebuie reparat, trebuie făcut tot ce e necesar pentru siguranţa copiilor noştri.”
“Nu-i bun, nu-i corect, trebuie să fie corecţi, să facă pentru copii mai ales că ei sunt viitorul nostru.”
Conducerea școlii spune că a făcut zeci de demersuri pentru reparații capitale, dar deocamdată totul a fost în zadar.
“Apelăm pe toate căile să primim puţin ajutor, adică nu vrem să riscăm chiar totuşi să ajungem cu tavanul în cap, vrem să prevenim, să nu se întâmple vreun accident, că atunci este dezastru,” a spus Adina Grivolea, directorul şcolii.
Constantin Lupu, primarul comunei Vânători: “am făcut un proiect pentru şcoala Vânători, am început cu şcoala Vânători, în noiembrie l-am depus la Ministerul Dezvoltării şi sper ca anul acesta să obţin finanţare să începem lucrările.”
Pentru reabilitarea şcolii ar fi nevoie de 2 milioane de lei, iar consolidarea acoperișului și a tavanelor ar costa un milion de lei, o sumă care depăşeşte cu mult bugetul local.
sursa stiri digi24.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}