RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Iași: Toate manifestările publice de Ziua Unirii, anulate

Toate manifestările publice, de la Iași, din 24 ianuarie, de Ziua Unirii, au fost anulate. Primarul Mihai Chirica a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă că decizia a fost luată deoarece, după numai 10 zile, municipiul a trecut de la codul verde la codul roșu, iar până pe 24 ianuarie se prognozează că se va ajunge la o incidență a ratei de infectare cu SARS COV 2 de peste 6 la mie în municipiul Iași:

Mihai Chirica: Creșterea indicelui de infectare pe 24 ianuarie din prognoza pe care o avem va fi în apropierea cifrei de 6. Deci vom fi în roșu închis și ne pune în situația de a nu mai avea nicio manifestare la statuia lui Al. I. Cuza. Deci, nu vom mai face pentru că ar fi trebuit să păstrăm maxin 500 de persoane, toți vaccinați, trecuți prin boală sau testați, ceea ce este imposibil să faci niște manifestări populare. Nu e pentru Ziua Unirii. De Ziua Unirii , trebuie să fim toți afară, împreună. Dacă nu se poate, atunci să fim toți împreună, metaforic, la casele noastre să sărbătorim această zi. Sunt alte evenimente făcute de diverse instituții., inclusiv noi, dar în incintă, cu număr redus de persoane, cu condițiile de pandemie respectate. Am cerut și sper să găsesc înțelegere – probabil voi găsi – ca pentru ziua de 24 ianuarie, la ora 12, Mitropolia Moldovei și Bucovinei să tragă clopotele în memoria eforturilor făcute de acea generație, sa depunem o lumânare și o coroană la mormântul lui Al. I. Cuza și poate și la statuie, dacă va fi cazul, dar foarte restrâns.

radio iasi

Related posts

Anul 2024 a adus până acum patru noi cruci pe șoselele Iașului. Statisticile sumbre de la Rutieră

Redacția

Iașul intră în circuitul WTA 250! Turneul de tenis de la Ciric, singurul turneu pe zgură din România

Redacția

Studentul care și-a dat licența de pe patul de spital s-a vindecat în trei luni de zile la Spitalul de Neurochirurgie

Redacția
Încarcă...