Guvernul a hotărât măsurile din „Ordonanța Trenuleț” prin care intenționează să reducă deficitul bugetar: înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor, mai puțini bani pentru concediul medical, dar și pentru transportul studenților. OUG intră luni la vot.
Guvernul României. Foto: GOV
UPDATE „Datorită şi patronatului, a rămas că voucherele de vacanţă rămân în vigoare, condiţia fiind ca din 1.600 de lei să existe o contribuţie din salariul propriu al salariatului, ca să obţină voucherul, adică jumătate, 800 de lei. Este opţională obţinerea voucher-ului de vacanţă, în sensul că, dacă dai 800 de lei, vei beneficia de voucher, nu dai 800 de lei, nu beneficiezi. Vrei voucherul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei”, a declarat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul reuniunii de la Palatul Victoria.
Referitor la prorogarea indexării pensiilor cu inflația, Hossu a exprimat nemulțumiri clare: „Le-am spus că nu numai că prorogarea va crea o tensiune socială suplimentară, dar este şi imorală, pentru că practic, conform legii, dacă se aplică de la 1 ianuarie 2026, se aplică pe inflaţia din 2024, nu şi inflaţia din 2023 pe care ei au suportat-o”.
» Citește continuarea pe pagina autorului


