Până în 2020, în municipiul Iaşi gradul de reciclare a deşeurilor de la Iaşi trebuie să ajungă la minimum 50 la sută. Un procent extrem de ambiţios pentru Salubris, având în vedere că acum acesta este de numai 1 la sută.
De exemplu, pungile şi borcanele murdare trebuie spălate înaintea aruncării. Cum vrea să îi înveţe Salubris pe ieşeni să selecteze gunoiul când aceştia duc sacul la ghenă?
Salubris încearcă să-i înveţe pe ieşeni cum să colecteze selectiv deşeurile. Gradul de reciclare a deşeurilor trebuie să ajungă la 50% până în 2020, dar la Iaşi acesta se cifrează doar la aproximativ1%. Salubris a publicat pe site-ul societăţii, www.salubris.ro, un ghid al reciclării deşeurilor.
În cazul ambalajelor din plastic, se recomandă clătirea cu apă rece. Dacă ambalajul nu poate fi curăţat bine, el va fi considerat deşeu rezidual şi aruncat la containerul de deşeuri menajere, ca şi membranele de plastic care acoperă batoanele de salam. Bidoanele din plastic se pot presa, pentru a ocupa mai puţin spaţiu.
În categoria deşeurilor din plastic reciclabile se încadrează bidoanele şi cutiile din plastic,cutii de carton pentru băuturi, folii, pungi, pahare sau ghivece de plastic, ca şi bucăţile de polistiren de protecţie.
În cazul hârtiei, se reciclează hârtia brută, ziarele, revistele, plicurile, cartoanele de ouă,cutiile de pizza curate şi cartonul. Se consideră deşeuri reziduale hârtia şi cartonul ce conţin resturi de mâncare, şerveţelele şi hârtia de bucătărie folosite şi hârtia de ambalat lucioasă.
Ambalajele de sticlă trebuie clătite cu apă rece şi uscate, etichetele putând rămâne pe ambalaje. Se reciclează sticlele de vin, ulei sau oţet, borcanele şi damigenele. Nu se recicleazăporţelanul, ceramica, cristalul, paharele, farfuriile, vasele rezistente la căldură, oglinzile saugeamurile.
Deşeurile reziduale trebuie puse într-o pungă separată, legată la gură înainte de a fi aruncată în containerul corespunzător.
Deşeurile alimentare generează prin compostare biogaz şi îngrăşăminte.
Hârtia reciclată poate fi utilizată pentru realilizarea de carton pentru ambalaje sau hârtie igienică.
Ambalajele din plastic se reciclează în ghivece, ţevi, matriţe de construcţii, sacoşe saupungi.
Sticla este reutilizabilă în totalitate, ca şi metalele.
Echipamentele electrice conţin fier, plastic, sticlă sau metale rare.
Uleiul vegetal uzat poate fi transformat în biodiesel şi săpun vegetal.
Deşeuri periculoase
În cazul metalelor, se reciclează cutiile de conserve, sucuri sau bere, dopurile şi capacele din metal şi folia metalică.
Deşeurile din lemn includ lemnul netratat, mobilierul din lemn şi crengile, lemnul fiind mărunţit şi convertit în energie prin incinerare, reducându-se consumul din alte surse.
Deşeurile de lemn, sticlă şi metal se predau la punctele de colectare speciale, cum este acum cel amenajat de municipalitate în Podul de Piatră. Tot aici se predau şi deşeurile periculoase, precum produsele care conţin uleiuri, vopsele, adezivi, baiţuri şi solvenţi, becurile, bateriile,pesticidele, fertilizatorii, clorul, amoniul, azbestul, termometrele, extinctoarele, cilindrii cu gaz sau siguranţele.
Acelaşi regim îl au şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice, care conţin substanţe deosebit de poluante, precum plumbul, mercurul, cadmiul şi circuitele imprimate. Acestea pot fi predate la centrele de colectare sau magazine la achiziţionarea unui echipament asemănător sau oricând, în cazul echipamentelor mici, cu orice latură mai mică de 25 cm.
Medicamentele nefolosite sau expirate se predau la farmacii.
Sursa: ziaruldeiasi.ro