News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Funcționarea creșei și grădiniței din zona deal în pericol! Administrația Pantazi a falimentat RAGCL, dar nu poate monta centrală termică la aceste instituții

Administrația locală a omis să treacă în proiectul tehnic montarea unei centrale la creșa și grădinița din zona deal, fapt ce pune în pericol activitatea acestora. Practic în această iarnă, copiii vor trebui mutați.

 

  

Subiectul  a fost discutat la ultima ședință de îndată a Consiliului Local. Administratorul public Gică Zanet a transmis un mesaj alarmant. Mai mult decât sigur, în această iarnă copiii de la grădiniță și de la creașă vor fi mutați în incinta școlii ”Ion Creangă”.

Totul din cauza  faptului că la momentul întocmirii proiectului tehnic și al studiului de fezabilitate administrația locală a omis să solicite proiectantului să treacă în proiect montarea unor centrale. Extrem de relaxat, la întrebarea consilierului PNL Marius Pintilie, administratorul public a spus: “Așa cum scrie la carte, acolo unde sunt proiecte europene nu am voie să fac nici o investiție. Speră ca într-o săptămână, două, domnul primar să semneze contractele de finanțare ale obiectivelor Școala ”Iordachi Cantacuzino”, Grădinița și Creșa. Va fi o ședință de lucru, unde vom discuta aceste subiecte. E posibil, constructorul să spună că începe cu școala, unde se vor schimba mai întâi geamurile. Ulterior vom decide”.

Practic Primăria nu poate include pe lista instituțiilor aceste obiective, ceea ce face imposibilă asigurarea căldurii în această iarnă.

Din informațiile reporteriilor noștri, șefii instituțiilor ar fi solicitat mutarea activității în această locație, dar nu au primit un aviz favorabil. Cel mai probabil șefii Primăriei așteaptă finalizarea licitațiilor, ca mai apoi să discute cu firma de construcție pe marginea priorităților.

 

Related posts

Primarul Dumitru Pantazi despre problema locurilor de veci: „Vom preda vechiul cimitir către noua societate a Consiliului Local”

Răzvan Grecu

19 iunie: Ședință extraordinară Consiliu Local Pașcani (VIDEO)

Redacția

Ședință extraordinară de Consiliu Local. Situația apei departe de a fi lămurită! Primarul pleacă în concediu! Caietul de sarcini pentru delegarea serviciului, un mister în Primărie!

Răzvan Grecu
Încarcă...