RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Fonduri pentru dotarea Spitalului din Târgu Frumos. Opoziția ironizează eforturile administrației

Șefii Primăriei din Târgu Frumos fac eforturi mari pentru ca singura unitate medicală din localitate să funcționeze, dar nu întotdeauna reușesc să se facă bine înțeleși. Un exemplu în acest sens este ședința Consiliului Local de săptămâna trecută. 

 

Pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre care făcea referire la cofinanțarea unor investiții de care va beneficia Spitalul din Târgu Frumos pentru achiziția de aparatură medicală. Suma alocată de Ministerul Sănătății în acest sens era de 200.000 lei, iar autoritatea locală trebuia să suporte 10% din sumă.

  

Pe fondul discuțiilor din legislativul local, consilierul ALDE Amin Jalbă a susținut că administrația locală ar fi trebuit să fie mai preocupată de atragerea de medici care să lucreze în cadrul acestei unități medicale, decât de dotarea acestuia. ”În alte localități medicilor le sunt oferite facilități, cum ar fi locuințe de serviciu. Asta ar trebui să ne preopcupe”, a susțiut consilerul Amin.

El a fost și ironic la adresa primarului Ionel Vatamanu, căruia i-a transmis că a încercat să aducă medici la spitalul din localitate, da a fost refuzat. Edilul local i-a răspuns: ”Nu este treaba mea să mă ocup de aducerea medicilor. Există acolo un manager, ajutat de Consiliul de Administrație care poate acționa în acest sens. Grija noastră este aceea de a asigura funcționarea unității medicale. Chiar așa să fie, cum spuneți dumneavoastră, că am încercat să conving medici, este o greșeală? Administrația locală face eforturi mari să redeschidă toate secțiile spitalului”, a susținut Ionel Vatamanu, primarul orașului Târgu Frumos.

În cele din urmă proiectul a fost votat de majoritatea aleșilor locali.  

Related posts

Măsurile ce trebuie implementate la nivelul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, după vizita evaluatorilor ANMCS!

Oana Cordoneanu

Medic de familie din Iaşi: “Situaţia e gravă. Niciun coleg tânăr nu mai alege această specialitate”. Protestele doctorilor continuă

Redacția

260 de persoane au ajuns în Compartimentul de Primiri Urgențe, după masa de Crăciun

Oana Cordoneanu
Încarcă...