
În perioada 11-13 octombrie, comuna Tătăruși va găzdui cea de-a X-a ediție a festivalului „Folcloristica”, un eveniment de amploare dedicat promovării cântecului, dansului și portului popular, dar și dezvoltării comunităților rurale. Festivalul, organizat în parteneriat cu Asociația Super Tineri ASYRIS din Târgu Frumos, va avea loc la Centrul Cultural „Alexandru Vasiliu” și va include diverse activități culturale, artistice și educative.
„Acest festival și toate activitățile din cele trei zile se desfășoară într-un parteneriat, pe care îl consider eu fructuos, cu Asociația Super Tineri ASYRIS din Târgu Frumos, sub îndrumarea și coordonarea doamnei Diana Podaru. Vreau să le mulțumesc pe această cale pentru faptul că avem un astfel de parteneriat și, mai mult decât atât, vreau să le mulțumesc pentru că, în această vară, cinci tineri au plecat”, a transmis Costel Iosub, primarul comuei Tătăruși.
Manifestările vor debuta vineri, 11 octombrie, cu un seminar dedicat tinerilor, menit să îi atragă în activități comunitare și să promoveze turismul local. Programul continuă cu vizite ale unor artiști internaționali la producători locali și la obiective turistice din zonă, precum Rezervația Forestieră și Muzeul Satului.
Sâmbătă, participanții vor avea parte de ateliere de creație artistică, coordonate de 15 artiști internaționali, iar seara va aduce o scenă deschisă pentru promovarea tradițiilor populare locale. Pe parcursul festivalului, vor concura mai multe comune din Valea Siretului și Valea Moldovei, printre care Cristești, Moțca și Todirești, pentru trofeul festivalului și titlul de „Cel mai frumos sat”.
Evenimentul continuă tradiția inițiată de comunitatea locală, completând seria de manifestări culturale organizate anual la Tătăruși, printre care Ziua Mamelor, Târgul Pascal și „Zilele Rezervației Forestiere”.
„În aceste condiții, avem onoarea de a organiza cea de-a X-a ediție, care va avea loc la Centrul Cultural „Alexandru Vasiliu” din Tătăruși, pe 11, 12 și 13 octombrie. Este un festival de trei zile, cu diverse activități și evenimente care vor încânta copiii, tinerii și cetățenii din Bucovina Mică. De asemenea, îi invităm cu mare drag și pe vecinii noștri.
Am invitat comunele vecine de pe Valea Siretului și Valea Moldovei: Cristești, Moțca, Miroslovești, Ciohorăni, Sirețel, Vânători, Lespezi, Valea Seacă, Stolniceni, Prăjescu, Mircești, Hălăucești, Mogoșești, Todirești, Hărmănești, Ruginoasa și Heleșteni. Suntem generoși și așteptăm cu mare drag ca fiecare comună să participe și să concureze pentru a câștiga trofeul festivalului, precum și titlul de „Cel mai frumos sat”.
Festivalul va debuta vineri, pe 11 octombrie, cu un seminar adresat în special tinerilor, cu scopul de a-i atrage să se implice în comunitățile noastre. De asemenea, vom promova turismul și dezvoltarea comunităților rurale. După-amiază vom avea vizita unor artiști internaționali care vor merge la producători locali, dar și la obiective turistice din Tătăruși, cum ar fi Rezervația Forestieră, locul numit „La Cruce”, Muzeul Satului și alte locuri de interes.
Sâmbătă vor fi organizate ateliere de creație artistică, sub îndrumarea a 15 artiști internaționali care vor veni special la Tătăruși pentru acest eveniment. După-amiază, vom avea o scenă deschisă pe terasa Centrului Cultural, unde vom promova cântecul, dansul și portul popular”, a mai declarat primarul comunei Tătăruși.


