RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Familia colegului nostru , Ciprian Covrig, trece prin momente grele!

Un grav acident rutier provocat de un tânăr aflat sub influența  băuturilor alcoolice a trimis pe patul de spital întreaga familie a colegului nostru Ciprian Covrig. Toți membrii se află acum internați într-un spital din Iași.

 

  

 Ciprian Covrig, soția și cei doi copii circulau pe raza localității Pâțâligeni, județul Neamț și se îndreptau spre municipiul Pașcani. Un șofer de 24 de ani, care circula cu un Audi pe contrasens, a pierdut controlul volanului și a lovit frontal mașina în care se afla familia colegului nostru.

Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț a rezultat faptul că un tânăr de 24 de ani, din Pipirig, a condus un autoturism pe DN 15 B, din direcția Târgu-Neamț-Poiana Teiului, iar în localitatea Pâțâligeni ar fi pierdut controlul asupra vehicului, moment în care a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Iași, care circula regulamentar. Din impact a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, a unui minor în vârstă de 7 ani, a unei tinere de 18 ani și a unei femei de 44 de ani, pasageri în autoturismul bărbatului din Iași, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În urma testării alcoolscopice, rezultatul a fost negativ în cazul bărbatului, însă în cazul tânărului a indicat o valoare de peste 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 Toți membrii familiei au suferit fracturi grave. Ciprian Covrig, colegul nostru, a rămas încarcerar și a fost scos din interiorul mașinii avariate de către pompieri. Suntem alături de familia colegului nostru! Avem speranța și credința că vor depăși cu bine această cumpănă!

Related posts

A prezentat un permis fals, spunând că l-a obținut în Irlanda

Redacția

Campanie de prevenire a Poliției la Pașcani: Amenzi pentru şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în scaune speciale

Oana Cordoneanu

Polițiștii rutieri din Pașcani, activități educativ – preventive la școlile din comuna Moțca

Redacția
Încarcă...