RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EducațieEvenimentLocal

Elevii Colegiului  Tehnic CF „Unirea” și-au testat talentul la șah într-o zi simbolică  (FOTO)

Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, zi cu o semnificație istorică, Colegiul „Unirea” a găzduit etapa „Șah în Școală”, organizată în parteneriat cu Clubul Copiilor Pașcani. Evenimentul a reunit elevi pasionați de „sportul minții”, dornici să-și pună la încercare strategia și concentrare. 

Competiția a fost deschisă elevilor din clasele IX–X și XI–XII (Open A), precum și unei grupe speciale pentru clasele XI–XII (Open B). Partidele s-au desfășurat în sistem elvețian, pe cinci runde, cu 10 minute plus 3 secunde increment per jucător. Clasamentul a fost stabilit pe baza numărului de victorii, victorie directă și criterii Buchholz. 

Atmosfera a fost una de fair-play și entuziasm, iar evenimentul a fost coordonat de profesorii Vlad Ungureanu și Dorin Trifan, sprijiniți de organizatorii Alina Turcu și Radu Ifrim. Participanții au demonstrat pasiune, răbdare și strategie, transformând sala de șah într-un veritabil câmp de bătălie intelectuală. 

Ar putea fi o imagine cu text

Related posts

Parintii care nu-si inscriu copiii in clasa a noua risca sanctiuni!

Redacția

Comisia de Avizare a Adunărilor Publice din Pașcani se întrunește pe 3 decembrie pentru analizarea unei noi solicitări (DOC)

Denisa Mădălina Pițel

Peste 1.200 de elevi, care au încheiat cu media generală 10 examenele naţionale din sesiunea iunie-iulie 2020, vor primi stimulente financiare

Redacția
Încarcă...