NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Elevi din Heleșteni – olimpici la Franceză. Unul se pregăteşte pentru faza naţională de la Piatra Neamţ

Trei elevi din Heleșteni s-au numărat printre cei premianţi la proba scrisă a olimpiadei judeţene de franceză, iar unul dintre aceștia s-a calificat în etapa următoare. 

Este elev în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială Heleșteni, iar pe data de 5 martie a susținut proba scrisă, unde a obținut punctajul de 9.45, calificându-se astfel în etapa națională, de la Piatra Neamț. 

„Trei elevi de la Școala Gimnazială Heleșteni au înregistrat rezultate remarcabile la Olimpiada de limba franceză, faza județeană, obținând punctaje între 9 – 9.45. Filip Jitărescu s-a calificat la Faza Națională de limbă franceză și va participa la etapa județeană care va avea loc în perioad 18-22 aprilie la Piatra Neamț. Acest rezultat este o dovadă în plus că și în mediul rural, dacă este depusă muncă, pasiune, perseverență și dăruire, atât din partea cadrului didactic, cât și al elevului, se pot obține rezultate foarte bune”, Camelia Matcovici, director Școla Gimnazială Heleșteni.

Aceste cuvinte au fost susţinute şi de către Carmen Irina Bădărău, profesoara de franceză a copiilor. Ea a declarat că este motivată de dorinţa elevilor de a învăţa o limbă străină. 

„Pasiunea către limba franceză, atât a mea cât și a copiilor, vine din ambele părți. Ne completăm unii pe alții. Atâta timp cât văd dorința copiilor de a învăța o limbă străină, în special limba francezaă, atunci eu vin cu mult mai mult avânt și încerc să le ridic ștafeta”, ne-a declarat Carmen Irina Bădărău, profesoară de limba franceză.

Filip ne-a spus că-şi doreşte să meargă și pe viitor la competiții asemănătoare, având în vedere că pentru el a fost primul an în care îi este permisă participarea. Practic, în clasa a VII-a, elevii dispun de două ore de franceză, iar din câte se pare, elevul dezvoltă un real interes pentru limba franceză.

“Nu știu dacă am un sfat pentru restul colegilor. Trebuie să învețe zi de zi și să-i placă limba franceză”, a adăugat Filip Jitărescu.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Structura oficială a noului an școlar

Redacția

Anul școlar trecut: 300 de exmatriculați și 4.000 de repetenți

Redacția

Un elev de la „Sadoveanu” a luat premiul I la un concurs regional de matematică

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site