Percepția de sine este un teren alunecos, iar uneori ne poate juca feste memorabile. Unul dintre cele mai fascinante fenomene din psihologia socială este Efectul Dunning-Kruger, care explică de ce, adesea, persoanele cu abilități reduse într-un anumit domeniu tind să-și supraestimeze grosolan competența, în timp ce experții subestimează adesea cât de buni sunt. E ca o oglindă strâmbă a propriei noastre performanțe.
Acest efect a fost documentat pentru prima dată în 1999 de psihologii sociali David Dunning și Justin Kruger, de la Universitatea Cornell. Studiul lor, publicat în Journal of Personality and Social Psychology, a pornit de la un caz real, aproape incredibil: un spărgător de bănci era convins că dacă își va unge fața cu suc de lămâie, camerele de supraveghere nu îl vor putea filma. El făcuse legătura greșită cu ideea că sucul de lămâie poate fi folosit ca „cerneală invizibilă” pe hârtie, și a presupus că același lucru este valabil și pentru piele. Eșecul său spectaculos i-a făcut pe Dunning și Kruger să se întrebe dacă incompetența pură ar putea, paradoxal, să ducă la o încredere în sine nejustificată.
Mecanismul din spatele iluziei de superioritate
Mecanismul de bază al Efectului Dunning-Kruger este relativ simplu: cei incompetenți nu au meta-cogniția necesară pentru a-și recunoaște propria incompetență.
» Citește continuarea pe pagina autorului