RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EducațieLocal

DSU și UNICEF România lansează animații care învață copiii cum să sune corect la 112 (VIDEO)

O serie de animații video, realizată de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) împreună cu UNICEF România, îi învață pe copii cum să ceară ajutor în situații de urgență. Materialele explică pas cu pas cum se sună la 112, ce informații trebuie furnizate operatorului și cum pot copiii să recunoască o urgență reală.

Patru personaje deja îndrăgite:Sorin, Matei, Ilona și Irina  îi ghidează pe copii într-un mod prietenos și accesibil. Animațiile transmit și un mesaj esențial: apelul la 112 trebuie folosit doar în cazuri reale, nu în glumă.

Concepute special pentru publicul tânăr, materialele transformă recomandările oficiale în informații clare și ușor de reținut. DSU și UNICEF România îi încurajează pe copii să urmărească animațiile, să le împărtășească și să devină promotori ai comportamentelor sigure în comunitățile lor. Părinții, profesorii și instituțiile educaționale sunt invitați să susțină inițiativa, pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți copii.

Related posts

Elevă a Școlii Gimnaziale “Iordache Cantacuzino” Pașcani, premiată la un concurs internațional de muzică (Foto și video)

Carmen Bălăceanu

Reacția șefilor Primăriei Pașcani, după incidentul de astăzi, din timpul programului de audiențe!

Marius Parteni

Documentație respinsă! Accesul camioanelor rămâne liber pe străzile Unirii, Siret și Mihai Viteazu

Marius Parteni
Încarcă...