News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Doi tineri au distrus o cabină telefonică din zona deal. Aceștia erau atât de băuți, încât declarațiile date la poliție sunt indescifrabile (FOTO)

Doi tineri din Pașcani au distrus noaptea trecută cabina telefonică amplasată în apropiere de sediul Băncii Comerciale Române de pe strada Ștefan cel Mare din zona deal.

Este vorba despre Grațian Gușă și Alexandru Gârman, care se aflau într-o stare avansată de ebrietate, când respectiva cabină le-a ieșit în cale. Cei doi au decis să o răstoarne, iar în momentul impactului cu solul, două geamuri ale acestei cabine au fost sparte.

Spre ghinionul lor, prin zonă se afla în patrulare un echipaj al Poliției Locale care a acționat imediat. Cei doi au fost conduși la sediul instituției unde au fost puși să dea declarații, însă cu greu oamenii legii au reușit să descifreze cele scrise pe foaie de aceștia.

  

Șeful Poliției Locale, Vasile Avasiloaie, ne-a declarat că a luat legătura cu reprezentanții RomTelecomului, cei care sunt proprietarii cabinei telefonice. Aceștia din urmă vor depune plângere în următoarele zile împotriva celor doi pentru distrugere.

”În noaptea de 18/19 iunie, în jurul orei 00.30, agenții Poliției Locale aflați în patrulare în zona deal au depistat numiții Gușă Grațian și Gârman Alexandru care au răsturnat o cabină telefonică în zona BCR de pe strada Ștefan cel Mare. Menționăm că, aceste două persoane erau într-o stare avansată de ebrietate. A fost înștiințat RomTelecomul care va depune plângere pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere”, ne-a declarat Vasile Avasiloaie, șeful Poliției Locale Pașcani.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Produse contrafăcute confiscate de polițiști. Tirul cu marfă a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri ieșeni (FOTO)

Redacția

Traficanți de persoane din Pașcani și Iași prinși și audiați. Aceștia au exploatat sexual minori în Italia

Redacția

Poliţia Română avertizează asupra unei noi metode infracţionale

Redacția
Încarcă...