


Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a oferit noi informații pe pagina sa de Facebook despre șantierele deschise în oraș, cu precădere despre lucrările care au loc în Parcul Municipal Pașcani, Peștișorul. Conform edilului, compania ApaVital montează în această zonă o conductă de transport a apei, cu diametrul de 315 mm.
Scopul principal al acestei intervenții este „închiderea inelului” rețelei de apă care deservește zona Vale a municipiului. Primarul a explicat configurația rețelei, menționând că există deja o magistrală care pleacă de la rezervoarele din zona Deal spre zona industrială (Kosarom), precum și o altă magistrală pe strada Ceferiștilor. Noua conductă din zona parcului vine în completarea celei similare, de 315 mm, care a fost deja montată pe partea dreaptă a străzii 1 Decembrie.
Această investiție promite să rezolve o problemă veche și stringentă a locuitorilor din zona Vale, în special a celor care stau la etajele superioare (3, 4 sau mai sus). Din cauza lipsei de presiune, acești cetățeni au rămas de multe ori fără apă la robinete, iar centralele termice nu le funcționau. „Chestiunea asta o să se rezolve odată cu montajul acestor conducte, în așa fel încât să avem și presiune și debit”, a dat asigurări primarul Marius Pintilie.
Nu în ultimul rând, interconectarea conductelor și închiderea inelului de transport va oferi o siguranță mai mare locuitorilor în cazul unor avarii la rețea. Sistemul va beneficia de o rută de rezervă: dacă o conductă se blochează sau se defectează, alimentarea cu apă a zonei va putea fi asigurată prin varianta alternativă.


