
Doi elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc vor studia la cele mai prestigioase academii din Statele Unite ale Americii. Elevul plutonier-major Marius-Alin Curcă și eleva sergent-major Alexia Ursuțu vor avea șansa de a se forma ca ofițeri la United States Military Academy West Point, respectivUnited States Air Force Academy Colorado Springs.
Francesca Șindilar, purtătorul de cuvânt al Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, ne-a spus că după o selecție riguroasă și o perioadă stresantă, plină de examene, cei doi ștefăniști au reușit să își depășească propriile limite și acum pot să spună „Am reușit!”. Cei doi elevi ambițioși, determinați și neobosiți, mai spune Francesca Șindilar, și-au perfecționat abilitățile de comunicare în limba engleză și s-au antrenat din greu pentru a reuși să treacă de toate testele și probele eliminatorii din această competiție, demonstrând că nu există limite atunci când îți dorești ceva cu adevărat.
„Timp de trei ani au sperat că vor ajunge cadeți ai academiilor din SUA, iar acum, când au trecut și de ultimele examene, ștefăniștii își aduc aminte cum a început <visul american>”, spun reprezentanții colegiului militar.
Drumul lui Marius spre SUA a început în anul 2019, când a pășit pentru prima dată în spațiul cazon. Originar din orașul Hârlău, județul Iași, și-a dorit să îmbrace uniforma militară și a fost admis, printre primii, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”. Înconjurat de poveștile colegilor mai mari care au reușit, și Marius și-a dorit, încă din primul an de liceu, să studieze în Statele Unite ale Americii, fapt care l-a motivat să se înscrie anul acesta în lupta pentru singurul loc alocat elevilor români la Academia Militară West Point. „Am aflat despre această posibilitate de la fosta mea colegă, Miruna Duracu, când aceasta încă era în procesul de admitere, în schimb motivația a fost mereu intrinsecă. Am vrut să-mi demonstrez mie, în primul rând, dar și celor din jurul meu, de ce sunt în stare și să-mi asigur un viitor în una din cele mai prestigioase academii din lume”, a povestit tânărul.
Marius și-a împlinit visul. Rezultatele obținute la învățătură în cei patru ani de studiu, motivația de care a dat dovadă, dar și abilitățile de lider l-au determinat pe elevul ștefănist să nu renunțe nici un moment și acum se bucură de rezultate, culege laurii.
„Din clipa în care m-am hotărât că vreau să urmez studiile unei academii din SUA au urmat aproape trei ani în care am trăit zilnic cu nevoia interioară de a face mai mult, de a-mi depăși potențialii adversari cu ani de zile înainte de a-i cunoaște. Cred că secretul pentru a reuși, indiferent de context și oricât de clișeic ar suna, este de a nu renunța niciodată la lucrurile pe care le porți în inimă, lucrurile pe care le consideri importante și de a avea grija să nu depășești linia subțire dintre obsesie și determinare. Nu consider că am făcut nimic extraordinar, nu sunt primul și cu siguranță nici ultimul, ci fac parte dintr-un lung șir de oameni care și-au dorit să-și depășească condiția, să demonstreze că orice este posibil, că totul ține de cât de mult îți dorești și cât ești dispus să sacrifici”, a completat Marius.
continuare pe ziaruldeiasi.ro


