
Foto: Pixabay.com
Universitățile din România au avut din 2005 și până acesta recomandarea oficială de la Ministerul Educației de a respecta anonimatul sesizărilor care se refereau la abuzuri sexuale și de a le analiza în momentul în care acuzațiile se refereau la același profesor acuzat. Recomandarea a fost trimisă de fostul ministru Mircea Miclea, care după ce a promovat prin ordin de ministru primul cod de etică în universități, le-a transmis instituțiilor de învățământ superior un model reper de cod de etică universitar, pentru ca fiecare instituție de învățământ superior să știe cum să-și elaboreze propriul cod de etică.
- Recomandarea aceasta, preluată din procedura aplicată de Princeton University și o practică recurentă și în universitățile din Marea Britanie, a fost anulată anul acesta de ministrul Ligia Deca care este profesoară la SNSPA, universitatea la care predau doi profesori acuzați public săptămâna trecută de hărțuire sexuale de către studente, iar premierul Marcel Ciolacu a declarat pentru Edupedu.ro că o va restabili legal printr-o ordonanță, săptămâna viitoare.
Un capitol distinct în acest model de reper de cod de etică universitar trimis de Ministerul Educației în 2005 universităților din România,
» Citește continuarea pe pagina autorului


