Asistența tot mai mare oferită de China pentru agresiunea Rusiei din Ucraina „va avea – și trebuie să aibă – consecințe”, a avertizat ministrul german de Externe Annalena Baerbock.
Declarația ministrului german a avut loc în contextul unei reuniuni a diplomaților de top ai Uniunii Europene la Bruxelles, scrie Bloomberg.
Statele aliate cu Ucraina au colectat informații despre presupusul sprijin al Chinei pentru programul de drone al Rusiei, un subiect cheie de conversație în cadrul întâlnirii diplomaților europeni.
Cele mai recente discuții despre rolul Chinei vin după ce Bloomberg a relatat în iulie că companiile chineze și rusești dezvoltă o dronă de atac similară cu un model iranian desfășurat în Ucraina.
Acest lucru a stârnit temeri că Beijingul este pe cale să ofere tipul de ajutor despre care au avertizat oficialii occidentali.
Conform Euronews, diplomații de la Bruxelles au primit dovezi „convingătoare” că Rusia ar fi construit o fabrică pentru a produce drone în regiunea chineză Xinjiang, lucru care i-ar permite Kremlinului să evite sancțiunile occidentale.
Oficialii Uniunii Europeana încă investighează relatările pentru a încerca să stabilească dimensiunile programului de înarmare al Rusiei și nivelul de participare al Chinei.
» Citește continuarea pe pagina autorului


