Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat, miercuri şi joi, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, discuţiile fiind axate pe definirea pachetului decizional şi a perspectivelor strategice, care vor oferi substanţă Summit-ului de la Madrid, de la sfârşitul acestei luni.
Potrivit MApN, reuniunea a debutat cu o cină de lucru, cu participarea reprezentanţilor statelor partenere ale NATO – Finlanda, Suedia, Georgia şi Ucraina, în cadrul căreia au fost discutate situaţia actuală din Ucraina, precum şi posibilităţile creşterii sprijinului pentru partenerii estici. În prezenţa oficialilor UE, au fost analizate perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului strategic NATO-UE, rolul ambelor organizaţii pentru consolidarea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi abordarea provocărilor de securitate.
Ministrul Vasile Dîncu a subliniat impactul acţiunilor Rusiei şi implicaţiile pentru securitatea Euro-Atlantică şi a evidenţiat necesitatea menţinerii solidarităţii aliate şi sprijinului pentru Ucraina. Totodată, oficialul român a accentuat importanţa consolidării sprijinului pentru Republica Moldova şi Georgia, state partenere vulnerabile la ameninţarea rusă.
Ministrul Apărării a salutat şi contribuţiile substanţiale ale Finlandei şi Suediei la securitatea Euro-Atlantică şi a reiterat sprijinul României pentru un proces rapid de aderare la NATO a acestor doi parteneri.
“Este necesar un nou construct şi un nou fundament pentru postura NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic,
» Citește continuarea pe pagina autorului


